Smiley aduce Armonie, experiența hyperreal de pop-simfonic, cu sunet imersiv de ultimă generație, unic în România

După sold-out-ul concertului anunțat pe 30 octombrie, Smiley aduce Armonie, spectacolul său pop-simfonic, pe scena Sălii Palatului și pe 31 octombrie și își invită publicul la o revoluție a conceptului de live, la o experiență hyperreală, cu un sunet imersiv de ultimă tehnologie mondială prin care fiecare om prezent în sală se va simți nu spectator, ci în mijlocul orchestrei Metropolitan Orchestra formate din 50 de instrumentiști și condusă de maestrul Daniel Jinga.

„Sunt peste 6 luni de când pregătim Armonie și simt entuziasmul și emoțiile unui început de drum. Senzaționala reorchestrare a fiecărei piese din spectacol pentru versiunea pop-simfonică ne obligă să alegem cea mai revoluționară redare o sunetului. Nu exagerez când spun că ne vom simți cu toții ca într-o altă dimensiune a muzicii și a sunetului live. Toate etapele de pregătire a show-ului sunt parcă inițiatice, pentru că rescriem tot și iese ceva suprem ca emoție, entertainment, tehnologie și experiență live. Vor fi 50 de intrumentiști în orchestră, va fi Cea mai tare trupă din Sud-Estul Europei, vor fi invitați speciali, vor fi hituri, dar și piese noi, toate cu partituri rescrise de către Alex Racoviță și Radu Niculescu pentru o experiență unică și memorabilă, pentru un festin al muzicii. Nu mai vreau să vorbesc despre ce va fi, vreau să trăim împreună live ceva ce n-am mai trăit în această formă, să simțim grandoarea muzicii, într-un sunet rotund în care fiecare dintre noi se va simți personaj principal în Armonia vieții.”, dezvăluie Smiley bucăți de inedit din culisele pregătirii concertelor Armonie din 30 și 31 octombrie, de la Sala Palatului.

Alături de o echipă tehnică de sunet, scenotehnică, producție video și lumini conectată la fenomenul show-urilor imersive reper la nivel mondial, cu inspirație din experiențele live oferite de Hans Zimmer, John Williams, Raye sau Jacob Collier, Smiley va așeza Armonie pe harta concertelor de valoare inernațională.

„Din punct de vedere tehnic, concertul Armonie aduce în premieră în țara noastră echipa L-Acoustics, producătorii unuia dintre cele mai bune sisteme de sunet la nivel global. Sistemul de ultimă generație L2 si L2D împreună cu tehnologia L’ISA (L-Acoustics Immersive Sound ART) revoluționează necesarul tehnic pentru setarea unui astfel de spectacol și aduce sunetul în mod egal pentru fiecare persoană din sală. Cu ajutorul acestei tehnologii, ARMONIE devine nu doar un spectacol muzical și o experiență memorabilă și unică marca Smiley, ci mai ales o desfășurare artistico-tehnică ce va marca scena muzicală din România și va defini noi standarde pentru astfel de evenimente, o conexiune perfectă, rotundă între public și actul artistic.”, declară Narcis Claudiu, sound designer cu experiență internațională ce va implementa și coordona sistemele complexe de sunet imersiv ale concertelor Armonie.

Biletele la Armonie, o fuziune emoționantă dintre muzica pop al lui Smiley și rafinamentul orchestral, se mai pot încă achiziționa de pe https://www.iabilet.ro/bilete-smiley-sala-palatului-armonie-joi-30-octombrie-2025-111982/.

„Remember Classy Hits” – în decembrie la Sala Palatului- vibrația celor mai frumoase hituri și puterea vocală a unor artiști legendari

O întâlnire rară cu vocile și melodiile care au definit generații: Maggie Reilly, Ray Wilson, John Kelly și Jan Keizer! Hiturile Genesis, Phil Collins, Mike Oldfield, The Kelly Family si BZN vor magnetiza audiența pe 8 decembrie!

Pe data de 8 decembrie 2025, ora 19.00,  Sala Palatului din București va găzdui „REMEMBER CLASSY HITS” – LIVE, o seară rară dedicată nostalgiei și eleganței marilor hituri internaționale: Another Day in Paradise, In the Air Tonight, Mama (Phil Collins/Genesis), Moonlight Shadow, To France (Mike Oldfield), Fell in Love with an Alien, An Angel (The Kelly Family) Blue Eyes, Dance, Dance (BZN) si multe alte piese legendare din repertoriul formațiilor!

Hiturile consacrate, difuzate ani la rând la radiouri și televiziuni, rareori ascultate LIVE în România, vor prinde viață prin vocile și prezența scenică a unor artiști internaționali de prestigiu:

•            JAN KEIZER, vocea inconfundabilă a trupei olandeze BZN,
•            JOHN KELLY, membru fondator al legendarei familii muzicale The Kelly Family,
•            MAGGIE REILLY, vocea inconfundabilă a colaborărilor cu Mike Oldfield,
•            RAY WILSON, fost solist al trupei Genesis.

Melodiile care au făcut istorie în topuri și au rămas vii în memoria publicului vor fi readuse pe scenă de acesti artiști legendari, fiecare cu propria amprentă sonoră și cu un repertoriu alcătuit exclusiv din hiturile care au traversat generații.

Evenimentul marchează o premieră pentru București: Maggie Reilly și Ray Wilson vor concerta pentru prima dată în România, aducând un plus de unicitate acestei seri.

Conceptul Remember Classy Hits reunește aceste patru nume de referință, fiecare asociat cu hituri care au scris istorie. Publicul va avea parte de un spectacol tip „varietăți muzicale”, în care fiecare invitat va susține un recital de aproximativ 30 de minute, interpretând exclusiv piesele celebre din repertoriul formațiilor și colaborarilor care i-au consacrat. Accesul publicului va fi permis de la ora 18.00!

Biletele au fost puse in vanzare via ambilet.ro, bilet.ro, bilete.ro, entertix.ro, eventim.ro, iabilet.ro, more.com, myticket.ro, startickets.ro, ticketstore.ro. in format Early Bird pentru următoarele categorii de prețuri:

VIP 1 – „Moonlight Shadow” | Legendary Experience – 1.000 lei / Early Bird – 500 lei:
VIP 2 – „Another Day in Paradise” | Golden Zone- 588 lei / Early Bird – 294 lei;
Cat.1 – „Calling All Stations” | Diamond Zone- 528 lei / Early Bird- 264 lei;
Cat 2. – „Fell in Love with an Alien” | Silver Seats- 488 lei / Early Bird – 244 lei;
Cat 3. – „To France” | Platinum Harmony – 428 lei/ Early Bird – 214 lei;
Cat 4. – „Blue Eyes” | Evergreen Spirit – 388 lei / Early Bird – 194 lei.

BILETE DISPONIBILE PE:

https://www.ambilet.ro/bilete/remember-classy-hits-sala-palatului-711264/
https://www.bilete.ro/remember-classy-hits/
https://www.entertix.ro/evenimente/32302/remember-classy-hits-8-decembrie-2025-sala-palatului-bucuresti.html
https://www.eventim.ro/ro/bilete/remember-classy-hits-bucuresti-sala-palatului-682761/event.html 
https://www.iabilet.ro/bilete-remember-classy-hits-live-115890/ 
https://www.myticket.ro/evenimente/32302/remember-classy-hits-8-decembrie-2025-sala-palatului-bucuresti.html
https://www.startickets.ro/ro/bilete/9938/remember-classy-hits-sala-palatului 
https://ticketstore.ro/ro/bilete/9938/remember-classy-hits-sala-palatului

O ADEVARATĂ SEARĂ DE COLECȚIE

Remember Classy Hits nu este doar un concert, ci o călătorie sonoră prin amintirile muzicale care au unit generații. Este un eveniment rafinat, adresat tuturor celor care apreciază eleganța melodiilor cu rezonanță universală și emoția reîntâlnirii cu artiști legendari.

Publicul va avea ocazia să se bucure de o seară cu patru recitaluri unice, un adevărat mozaic de hituri, reunite sub aceeași egidă: Remember Classy Hits.

DESPRE JAN KEIZER (BZN)

Alături de formația BZN (Band Zonder Naam), Jan Keizer a scris pagini întregi în istoria muzicii pop europene. Cu peste patru decenii de carieră și milioane de discuri vândute, BZN a cucerit topurile olandeze și internaționale prin piesele lor melodioase și romantice. Jan Keizer, cu timbrul său cald și distinctiv, rămâne un simbol al eleganței muzicale din anii ’70 și ’80.

DESPRE JOHN KELLY (THE KELLY FAMILY)

Parte a uneia dintre cele mai populare formații de familie din Europa, John Kelly a contribuit la succesul fenomenului Kelly Family, care a dominat topurile în anii ’90 și a umplut stadioane cu milioane de fani. Cu un stil inconfundabil și cu hituri care au răsunat în toată Europa – de la balade emoționante la piese pline de energie – John Kelly aduce la București spiritul autentic al unei generații ce a crescut cu muzica Kelly Family.

DESPRE MAGGIE REILLY (MIKE OLDFIELD BAND)

Vocea delicată și expresivă a lui Maggie Reilly a devenit celebră datorită colaborării cu Mike Oldfield, artistul care a revoluționat muzica progresivă. Hiturile „Moonlight Shadow”, „To France” sau „Foreign Affair” au rămas în memoria afectivă a publicului, fiind difuzate constant la radio și televiziune. Maggie Reilly vine în premieră in București pentru a oferi fanilor șansa de a retrăi emoția acestor piese atemporale.

DESPRE RAY WILSON (GENESIS)

Între 1996 și 1999, Ray Wilson a fost solistul trupei rock Genesis, alături de care a lansat albumul „Calling All Stations”, clasat în topurile internaționale și considerat unul dintre cele mai vândute materiale discografice ale formației. Acesta a mai avut un mare succes cu piesa „Inside” pe vremea cand activa in Stiltskin. În 2010, Genesis a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, fiind recunoscută ca una dintre cele mai influente trupe din istorie. Ray Wilson va concerta la Sala Palatului cu un recital dedicat celor mai îndrăgite hituri Genesis, Phil Collins, oferind publicului o experiență sonoră de neuitat.

IRON MAIDEN aduce turneul RUN FOR YOUR LIVES la București pe 28 mai 2026

IRON MAIDEN aduce turneul „RUN FOR YOUR LIVES” la Arena Națională din București, pe 28 mai 2026. Biletele se pun în vânzare pentru publicul general începând cu 27 septembrie, ora 11:00, la ironmaiden.emagic.ro și pe iaBilet.ro.

Iron Maiden își continuă turneul aniversar „Run For Your Lives”, dedicat celor 50 de ani de carieră, cu un setlist care reunește momente definitorii din istoria trupei și cu cel mai spectaculos show pus în scenă până acum.

Formația a anunțat primele date dintr-un calendar extrem de încărcat pentru 2026, care va debuta în vară cu o revenire în Europa. Trupa va urca pe scena marilor festivaluri de rock și va concerta pe stadioane din țări și regiuni neincluse în itinerariul din 2025. Ulterior, turneul va continua și în alte zone ale lumii, ce urmează să fie anunțate.

Basistul și fondatorul trupei, Steve Harris, declară: „Ne bucurăm enorm de acest turneu RUN FOR YOUR LIVES. Fanii au fost incredibili, setlistul este perfect pentru aniversarea de 50 de ani, show-ul este, probabil, cel mai bun pe care l-am făcut vreodată, iar cererea de bilete a fost uriașă – aproape toate spectacolele au fost sold out, cu peste un milion de fani prezenți. Așa că am decis să susținem mai multe concerte în Europa, înainte de a merge în alte părți ale lumii mai târziu în an. Desigur, Simon Dawson se va alătura din nou la tobe, iar el și întreaga trupă le mulțumesc fanilor pentru primirea extraordinară din prima parte a turneului.”

„Am fost copleșiți de reacția pozitivă a fanilor și a mass-media la prima parte a turneului Run For Your Lives. Știam că am creat un show special, dar energia fanilor la fiecare concert a fost resimțită de trupă și cred că toți am trăit ceva memorabil, poate chiar cel mai bun turneu al nostru”, a adăugat managerul trupei, Rod Smallwood.

Biletele vor fi puse în vânzare sâmbătă, 27 septembrie, la ora 11:00, iar pre-sale-ul pentru membrii fan clubului Iron Maiden începe pe 23 septembrie, la ora 11:00. Clienții Emagic și iaBilet vor avea la dispoziție un presale cu acces exclusiv începând cu 24 septembrie, la ora 11:00, în baza unui cod pe care il vor primi pe email. 

Pentru acest eveniment vor fi disponibile bilete cu acces general în zona de gazon (categorie unică), precum și bilete cu loc pe scaun în cele trei inele ale stadionului. 

Musicalul original „Notre-Dame de Paris”, pentru prima dată în România

Pentru prima dată în România, publicul va avea ocazia să asiste la musicalul original francez „Notre-Dame de Paris”, un eveniment de referință în istoria teatrului muzical. Spectacolul va avea loc la Romexpo, București, în perioada 16–18 ianuarie 2026, cu cinci reprezentații de excepție.

Publicul român va putea trăi magia acestui spectacol grandios în limba franceză, ascultând live hiturile mondiale „Belle”, „Danse mon Esmeralda”, „Le temps des cathédrales” și multe altele, interpretate de artiști internaționali de top.

După succesul răsunător de la premiera mondială din 2016, la Palais des Congrès din Paris – unde a înregistrat opt săptămâni consecutive de reprezentații cu casa închisă – această producție a cucerit peste 15 milioane de spectatori în întreaga lume.

„Notre-Dame de Paris” este o capodoperă a teatrului muzical franco-canadian, creată de compozitorul Riccardo Cocciante și libretistul Luc Plamondon, inspirată din celebrul roman al lui Victor Hugo. Lansat la Paris în 1998, musicalul a fost tradus în nouă limbi, jucat în peste 20 de țări, cu peste 5000 de reprezentații și 11 milioane de CD-uri și DVD-uri vândute.

Versiunea franceză care va ajunge la București face parte dintr-un turneu internațional impresionant. Spectacolul implică o logistică amplă, cu 200 de tone de decoruri transportate în șapte mega-trailere.

Pe scenă vor urca artiști internaționali de renume: Angelo Del Vecchio, apreciat pentru rolul lui Quasimodo în versiunile italiană și engleză ale musicalului, revine în acest rol emblematic, iar Daniel Lavoie, legendarul interpret original al personajului Frollo, reînvie emoția care a fascinat publicul încă din 1998.

Spectacolul este regizat și coregrafiat de celebrul Gilles Maheu, recunoscut pentru viziunea sa artistică inovatoare.

Despre creatori:

  • Luc Plamondon, unul dintre cei mai importanți libretisti francofoni, a devenit un nume de referință în teatrul muzical după succesul Starmania și colaborarea cu Michel Berger. În parteneriat cu Cocciante, a dat viață unei opere care a marcat istoria genului.
  • Riccardo Cocciante, compozitor cu o profundă pasiune pentru opera și muzica clasică, a debutat în anii ’70 și a atins apogeul carierei prin compozițiile memorabile ale acestui musical.

Bilete: https://www.eventim.ro/ro/bilete/notre-dame-de-paris-the-original-musical-bucuresti-romexpo-672128/event.html

Un eveniment de neratat pentru iubitorii de teatru, muzică și cultură franceză!

Organizator: Sens Music

Cu peste 20 de ani de experiență, Sens Music este o companie internațională de producție de evenimente, activă în România, Grecia, Serbia și Bulgaria. Deține echipamente proprii de scenă, sunet, lumini și LED, asigurând producții la standarde europene. Printre proiectele recente se numără concertele Larei Fabian, Scorpions și Nikos Vertis, precum și producția tehnică a festivalului Rockstadt.

Vlad Costandoi, fondatorul Sens Music, declară: „Este o onoare să aducem pentru prima dată în România producția originală a musicalului legendar Notre-Dame de Paris. Sub sloganul Sens Music – The Ambassador of Emotions, ne asumăm misiunea de a crea experiențe care trezesc emoție autentică și rămân în sufletul publicului. Credem în puterea artei de a uni oamenii – și fiecare eveniment pe care îl realizăm reflectă această viziune.”

Unforgettable Festival 2025: emoția și eleganța muzicii în inima Capitalei, între 11 și 13 septembrie

Între 11 și 13 septembrie 2025, Piața Constituției din București va găzdui ediția a doua a Unforgettable Festival, un eveniment muzical de mare amploare care aduce împreună artiști legendari internaționali și artiști români într-o fuziune între muzica clasică, pop-simfonică și ritmuri contemporane. Festivalul se desfășoară pe parcursul a trei zile și ocupă unul dintre cele mai emblematice spații urbane din Europa, oferind publicului o experiență multisenzorială cu producții multimedia și un design de scenă grandios.

Ediția din 2025 continuă conceptul de a reuni excelența muzicii de calitate cu spectacole inedite și colaborări surpriză. Printre capetele de afiș se numără tenorul italian Andrea Bocelli, care va susține un concert impresionant acompaniat de orchestră, și José Carreras, unul dintre legendarul trio „The three tenors”, ce va oferi o interpretare simfonică în ultima zi a festivalului.

Alte nume de renume sunt mezzosoprana galeză Katherine Jenkins, dublă câștigătoare Eurovision Loreen, artistul grec Nikos Vertis (care va cânta alături de Andra într-un duet în premieră absolută) și cântărețul pop-oriental Arash. România va fi reprezentată printr-o variantă simfonică specială cu Nicole Cherry, proiectul Subcarpați Simfonic, care combină folclorul urban cu orchestră. Pianistul-compozitor Giora Lindenberg revine la Unforgettable Festival 2025 alături de Paula Seling, într-un moment special și emoționant.

Daniel Jinga, unul dintre cei mai apreciați dirijori români, va urca pe scena Unforgettable Festival 2025 cu o orchestră de excepție. El va dirija unul dintre momentele muzicale grandioase ale festivalului, punând în valoare fuziunea dintre muzica clasică și ritmurile pop și tradiționale prezente în program. AlbWho va oferi un moment de energie și ritm în prima seară a festivalului, extinzând paleta stilistică a evenimentului. Un moment definitoriu al festivalului este seara „Celebrating Zamfir”, dedicată maestrului Gheorghe Zamfir, simbol al naiului românesc, ce va aduce un omagiu muzicii tradiționale românești și culturii prin duete și colaborări exclusive, inclusiv interpretări comune cu Andrea Bocelli și invitați surpriză.

Pe lângă acești artiști excepționali, line-up-ul festivalului va fi completat și de alți invitați de renume. În plus, vor avea loc duete surpriză și colaborări artistice în premieră.

Pe durata celor trei zile, publicul se va bucura de peste 600 mp de ecrane LED, producții multimedia spectaculoase și o atmosferă unică creată de prezentatorii Mihai Morar și Iuliana Tudor. Fiecare seară este construită ca o poveste muzicală, în care elemente clasice și moderne se împletesc armonios, oferind o experiență memorabilă pentru spectatori.

Scena VIP la Unforgettable Festival 2025 va fi amplasată într-un lounge dedicat, care oferă o vedere panoramică către scenă. Acest spațiu exclusiv include baruri private și toalete VIP, oferind astfel o experiență confortabilă și rafinată spectatorilor cu bilete Ultra VIP. Locurile pe scaune sunt situate pe o platformă special amenajată, care permite vizibilitate excelentă și acces facil către facilitățile exclusive. Această zonă este concepută pentru a oferi o experiență premium, completând atmosfera grandioasă a festivalului desfășurat în Piața Constituției din București.

Biletele puse în vânzare pe platformele oficiale sunt pe terminate, iar interesul este ridicat, multe categorii fiind deja epuizate. Site-ul oficial pentru bilete este https://tickets.unforgettablefestival.com/

Accesul în festival se va face prin intrările special amenajate din Piața Constituției, iar programul începe joi, 11 septembrie, de la ora 17:00, continuând în zilele de vineri și sâmbătă cu startul de la ora 15:00.

Unforgettable Festival 2025 promite astfel să transforme Bucureștiul în capitala muzicii pop-simfonice pentru trei seri, aducând emoție, eleganță și spectaculozitate pe scena unui eveniment ce îmbină tradiția cu modernitatea și care se anunță cu adevărat de neuitat.

Balkanik Festival 2025 – Home of World Music: 3 zile de muzică, dans și artă între 5 si 7 septembrie în Grădina și pe Strada Uranus din București

Între 5 și 7 septembrie 2025, Bucureștiul se transformă într-o scenă vie a muzicii, dansului și artei la Balkanik Festival – Home of World Music, fueled by OSCAR Downstream. Sub motto-ul „Joy is an act of resistance / Bucuria e o formă de rezistență”, festivalul readuce Grădina și Strada Uranus în centrul orașului, într-un eveniment care celebrează bucuria împărtășită, comunitatea și tradițiile reinventate.

Pentru trei zile, Grădina Uranus, deschisă publicului doar o dată pe an, și Strada Uranus devin un muzeu viu al tradițiilor reinventate, al ritmurilor globale și al meșteșugurilor care dau viață comunităților.

Programul scenelor

Scena mare, Grădina Uranus:

  • Vineri, 5 septembrie

18:00 – Karpov not Kasparov (România)

19:30 – MiASiN (Armenia – Franța)

21:30 – Lupii lui Calancea (Republica Moldova)

  • Sâmbătă, 6 septembrie

17:30 – Kottarashky & The Rain Dogs (Bulgaria)

19:30 – Ivo Papasov & His Wedding Band (Bulgaria)

21:30 – Omar Souleyman (Siria)

  • Duminică, 7 septembrie

17:30 – Kanizsa Csillagai (Ungaria)

19:30 – Balkan Taksim (România)

21:30 – Mahala Rai Banda ft. Jony Iliev (România – Bulgaria)

 

Scena de la Turnul de Apă, Grădina Uranus:

  • Vineri, 5 septembrie

16:00 – Miko Baghdasarian & Lari Cash

23:00 – Ligia Keșișian feat. Lucas Molina

  • Sâmbătă, 6 septembrie

16:40 – Surprise act

23:00 – Andrei Răutz & Daniel Mitulescu (back to back)

  • Duminică, 7 septembrie

15:30 – DJ Keti Lula Baluba

23:00 – Ligia Keșișian & Miko Baghdasarian

 

Pe Strada Uranus, Balkanik Fair devine un dancefloor urban deschis tuturor, unde DJ seturile acompaniază târgul de artizanat, atelierele creative și zonele de relaxare, iar accesul este gratuit.

Evenimentul se va desfășura pe strada Uranus, între scuarul de la intersecția cu Calea Rahovei până la intersecția cu Calea Sabinelor, fără afectarea intersecțiilor, de vineri, 5 septembrie de la ora 7:00 până duminică, 7 septembrie, până la ora 22:00

Pe traseul menționat se va asigura o bandă de circulație pentru accesul autovehiculelor în situații de urgență. Restricțiile de trafic vor fi efectuate de Poliția Locală sector 5.

La Balkanik Talks by BRD Groupe Société Générale, festivalul deschide un spațiu de reflecție asupra artei, comunității și ecologiei. Sub tema „Regândirea spațiului balcanic prin artă și ecologie”, artiști și cercetători din România și din regiune explorează cum intervențiile comunitare și protejarea patrimoniului pot transforma mediul în care trăim.

Sâmbătă, între 16:00 și 17:30, discuțiile se concentrează pe revitalizarea spațiilor industriale și a comunităților uitate, alături de invitați precum GCV, Andreea Dorobăț și Teodora Rotaru.

Duminică, între 16:00 și 17:00, atenția se mută asupra identității artistice balcanice și est-europene în context internațional, cu participarea Platforma 13 (Anca Stoica & Sergiu Diță) și Platforma RHEA (Anca Munteanu).

Balkanik Talks aduce astfel un contrapunct reflexiv la energia și bucuria festivalului, explorând legătura între tradiție, contemporaneitate și comunitate.

 

Grădina Uranus devine un atelier în aer liber, unde tradiția și creativitatea se întâlnesc firesc. Marius și Diana Iosub sculptează lemn, PAPPO Craft arată arta împletirii măturilor, iar MotherBee.ro dezvăluie secretele albinelor și ale lumânărilor din ceară naturală. Bijuteriile din argint și cupru, aranjamentele florale și vitraliile Tiffany transformă festivalul într-un spațiu viu de experiment și inspirație.

Expozițiile aduc la viață povești și simboluri: Bucharest Collage Collective invită publicul la colaje și ateliere participative, Celula de Artă combină arta textilă și poezia contemporană, iar expoziția „Revoluționare – Femei armene care au schimbat lumea” aduce în prim-plan portretele unor femei care au marcat istoria, realizate de artista Maretta Aivazian.

Proiectul Săfițicuminți aduce arta digitală și meșteșugul împreună, cu ateliere precum Paint Your Own Totebag (6 septembrie, 14:00–17:00) și Linogravură (7 septembrie, 14:00–17:00), deschise tuturor vârstelor. Cei mici se pot juca și crea prin ateliere de arts & crafts, pictură, modelaj și jonglerie.

În paralel, OSCAR Downstream, sponsor principal pentru al treilea an consecutiv, pregătește un spațiu interactiv cu previziuni astrologice, photo corner cu vinyl uriaș, jocul Matching Vinyl, prăjituri cu răvașe și ateliere de dreamcatchers și brățări. Turnul de apă din Grădina Uranus va prinde viață printr-un spectacol de video mapping semnat de Adistu, cu sprijinul Epson România, iar vizitatorii vor putea imprima instantaneu fotografii realizate în cadrul festivalului cu imprimante EcoTank, o modalitate sustenabilă de la păstra vie amintirea Balkanik Festival.

Abonamentele pentru Balkanik Festival (Grădina Uranus) sunt disponibile acum la prețul de 280 lei, în rețelele Livetickets, Iabilet, și Eventim. Biletele pe zile pot fi achiziționate la prețul de 140 lei. La intrarea în festival, biletele vor costa 168 lei. Copiii cu vârsta de până la 9 ani se bucură de intrare liberă la festival, însoțiți de adulți. La târgul și activitățile de pe Strada Uranus, intrarea este liberă.

RICKY MARTIN vine la București pe 16 decembrie, la Romexpo Hall

Superstarul internațional Ricky Martin revine în România cu cel mai recent turneu al său – Ricky Martin Live 2025, un spectacol vibrant care promite o experiență muzicală memorabilă pentru fanii din întreaga lume.

Cunoscut pentru concertele sale electrizante, unde combină ritmurile latino cu influențe pop și internaționale, alături de coregrafii spectaculoase și o prezență scenică irezistibilă, Ricky Martin demonstrează încă o dată că este un entertainer desăvârșit. Concertul va include un setlist cu cele mai mari hituri ale artistului – de la „Livin’ la Vida Loca” și „She Bangs” până la „María” și „The Cup of Life”.

Producția scenică este impresionantă, cu un design vizual atent conceput pentru a amplifica fiecare moment artistic. Lumini de ultimă generație, proiecții vizuale imersive, o trupă live și șapte dansatori acompaniază show-ul, oferind publicului o experiență intensă, plină de ritm și culoare.

Încă de la lansare, turneul Ricky Martin Live a fost întâmpinat cu recenzii entuziaste la nivel internațional, criticii apreciind energia debordantă, carisma și vocea inconfundabilă a artistului.

Mai mult decât un simplu concert, Ricky Martin Live 2025 este o celebrare a unei cariere impresionante și o dovadă că Ricky Martin rămâne unul dintre cei mai spectaculoși și iubiți artiști ai scenei muzicale internaționale.

Biletele sunt disponibile la rickymartin.emagic.ro, tickets.emagic.ro și iaBilet, cu locuri in picioare, la categoriile Standing Diamond, Standing Golden si Standing General Access.

CODRU Festival 2025: Goran Bregović, Akua Naru, Trio Mandili, Subcarpați, Irina Rimes, și alți zeci de artiști la Timișoara

Festivalul își deschide porțile, vineri, 29 august, de la ora 16:00. Ediția aniversară din acest an, CODRU5 – QUINTESSENCE, va aduce trei zile de muzică live, artă, experiențe unice și zeci de artiști la Pădurea Verde din Timișoara.

Pe scenele CODRU vor urca artiști internaționali și români de excepție. Printre aceștia, Akua Naru (SUA), una dintre cele mai importante voci feminine ale hip-hop-ului global, legendarul Goran Bregović & Wedding and Funeral Band, grupul georgian Trio Mandili, dar și nume consacrate din România: Subcarpați, Irina Rimes, Deliric x Silent Strike, Phoenix, Vița de Vie, COMA sau Dirty Shirt.

CODRU nu este doar un festival, ci o poveste despre oameni, natură și muzică. Într-un peisaj cultural unde festivalurile se succed unul după altul, CODRU rămâne unic prin faptul că îmbină distracția cu responsabilitatea. Participanții la festival contribuie direct la viitor: fiecare bilet cumpărat înseamnă un copac plantat, iar comunitatea formată în jurul festivalului a contribuit la plantarea a peste 50.000 de arbori.

Astfel, CODRU nu înseamnă doar trei zile de concerte, ci o moștenire verde pentru generațiile care vin.

CODRU5 înseamnă o ediție de suflet, cu artiști care ne inspiră, ne emoționează și ne aduc împreună. Vom avea concerte memorabile, zone de relaxare în natură și o comunitate care lasă în urmă nu doar amintiri, ci și păduri. Este mai mult decât un eveniment, este o poveste care se scrie cu fiecare dintre voi”, a declarat Victor Balaniuc, Co-fondator și General Manager CODRU Festival.

Artiști internaționali și români de top

Line-up-ul ediției aniversare reunește artiști internaționali de renume și nume consacrate din România.

  • Goran Bregović & Wedding and Funeral Band, legenda muzicii balcanice, va transforma CODRU într-o petrecere uriașă, cu energia și emoția care l-au consacrat pe scenele lumii.
  • Akua Naru (SUA), una dintre cele mai puternice voci feminine ale hip-hop-ului global, va aduce un show intens și plin de mesaj.
  • Trio Mandili, grupul georgian care a cucerit internetul cu armoniile lor tradiționale, va oferi publicului un moment de autenticitate și conexiune cu rădăcinile culturale.

Lor li se adaugă nume mari din România: Subcarpați (CODRU Ambassadors), Irina Rimes, Deliric x Silent Strike, Phoenix, Vița de Vie, COMA, Mircea Baniciu, Oscar, Rava, Erika Isac, Azteca, Bitza, Florin Chilian, Emeric Imre și mulți alții.

Ediția aniversară de 5 ani – CODRU5: QUINTESSENCE

Anul acesta, festivalul marchează o ediție specială: 5 ani de când muzica, natura și oamenii se întâlnesc într-un spațiu unic.

Tema acestei ediții este QUINTESSENCE, al cincilea element care completează universul, esența vieții în forma ei cea mai pură. CODRU devine elementul central care adună împreună focul, apa, aerul și pământul, creând un univers imersiv, cu zone tematice, experiențe artistice, activități pentru toate vârstele și seri care se prelungesc până la răsărit.

Programul pe zile

Vineri, 29 august – acces de la ora 16:00
Main Stage de la 19:00: Trio Mandili • Dirty Shirt • Phoenix • Subcarpați

  •  Emeric Imre • Florin Chilian • Azteca • Bitza • Noua Unspe • Alex Super Beats • Oana Rusu & George Indru și alții

Sâmbătă, 30 august – acces de la ora 14:00
Main Stage de la 19:00: Akua Naru • E-an-na • Implant pentru Refuz • Irina Rimes • Mircea Baniciu

  • Oscar • IDK • Albert NBN • Sami G • Tania Turtureanu • Eligarf • Sonar și alți artiști

Duminică, 31 august – acces de la ora 14:00
Main Stage de la 19:00: Goran Bregović & Wedding and Funeral Band • COMA • Deliric x Silent Strike • Vița de Vie • Dirty Nano (with special guest Cătălin Crișan)

  • Rava • Erika Isac • Calinacho • Dani Tobe & Gemini Jaxx • Ravihazard • DJ Oz • Alex Anka și alții

Mai mult decât muzică

CODRU nu este doar o experiență de festival, ci și un spațiu pentru comunitate și creativitate. În timpul zilei, participanții vor găsi:

  • activități și ateliere pentru copii și familii,
  • expoziții de artă și instalații interactive,
  • zone de relaxare în mijlocul naturii,
  • o ofertă gastronomică variată, cu preparate internaționale și locale.

 

Informații utile

  • Acces festival: vineri de la ora 16:00, sâmbătă și duminică de la ora 14:00. Program zilnic până la ora 5:00 dimineața.
  • Locație: Pădurea Verde, Timișoara.
  • Bilete: disponibile pe www.codrufestival.ro și www.iabilet.ro.

Cory Henry concertează la București pe 29 noiembrie 2025

Pe 29 noiembrie, publicul din București are șansa să trăiască o experiență muzicală de excepție: Cory Henry, câștigător a trei premii Grammy și unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului, va urca pe scena Sălii Radio. Concertul este organizat de Emagic, iar biletele sunt disponibile la tickets.emagic.ro și pe iaBilet.ro.

Cory Henry s-a făcut remarcat prin modul unic în care îmbină jazz, funk, gospel, R&B și soul într-un sunet personal și recognoscibil. Originar din Brooklyn, a început să cânte la pian și orgă de la o vârstă fragedă și a urcat pentru prima dată pe scena Apollo Theater la doar 6 ani. Ulterior, a devenit cunoscut în întreaga lume ca membru al trupei Snarky Puppy, cu care a câștigat mai multe premii Grammy, înainte de a-și construi o carieră solo impresionantă.

În 2024, artistul a lansat Church, un album de gospel emoționant, cu profunde rădăcini personale, pentru care a primit premiul Grammy în 2025 la categoria Best Roots Gospel Album. Discul include colaborări cu nume importante precum Eric Gales, Raphael Saadiq, Donnie McClurkin, Kierra Sheard și Kim Burrell și a fost inspirat de moștenirea muzicală a familiei sale, incluzând contribuții speciale ale bunicii sale. Impactul și povestea acestui album au fost surprinse și într-un documentar difuzat de PBS, care explorează viața și procesul său creativ.

Versatilitatea lui Cory Henry este confirmată și de alte premii Grammy obținute anterior: pentru colaborarea cu artista spaniolă Rosalía în 2023 și pentru contribuția sa la albumul „Donda” semnat de Kanye West. Artistul a lucrat, de-a lungul timpului, cu nume de referință din muzică, precum Bruce Springsteen, Imagine Dragons, Stevie Wonder și alții, consolidându-și statutul de muzician complet și polivalent.

De la debutul solo din 2018 cu albumul Art of Love, Cory Henry a continuat cu proiecte apreciate internațional: Something to Say (nominalizat la Grammy în 2022 la categoria Best Progressive R&B Album), Operation Funk (2023) și Live at the Piano (nominalizat în 2024). În același an, în timpul turneului alături de Stevie Wonder, a înregistrat albumul de sărbători A Wonderful Holiday, realizat împreună cu membri ai trupei acestuia. Tot în 2024, Cory a apărut ca invitat special la Coachella alături de Jon Batiste și a fost prezent atât în filmul Saturday Night, cât și în documentarul „Little Richard: I Am Everything”.

Concertul de la București va fi o întâlnire cu un muzician excepțional, un artist care îmbină moștenirea gospelului cu sonorități moderne și care reușește să inspire generații întregi prin pasiunea și inovația sa.

“Church”, cel mai recent album al artistului, poate fi ascultat aici: https://ingrv.es/church-y9o-u

 

Holzstock Indie Festival 2025 – trei zile de concerte, ateliere și activități pentru comunitate, între 22 – 24 august

Holzstock Indie Festival 2025 își redeschide porțile între 22 și 24 august pentru cea de-a unsprezecea ediție în curtea spectaculoasei biserici fortificate din Hosman, jud. Sibiu. Trei zile de muzică live, ateliere creative, experiențe și peisaje care taie răsuflarea vor transforma acest loc istoric într-un spațiu plin de culoare și energie.

Pe lângă artiștii deja anunțați, programul se îmbogățește cu trei noi proiecte artistice în lineup și cu o serie de ateliere care aduc împreună meșteșuguri tradiționale, explorări în natură, activități creative și momente dedicate mișcării și dansului.

DJ Andy Loop / Global Electronics

Figură marcantă a scenei Global Beat din Barcelona, Andy Loop combină sunete urbane și electronice – House, Tech, Deep, Slow – cu influențe world și folk. Activ pe scenele din întreaga lume încă din anii ’90, a colaborat cu artiști internaționali și a creat concepte precum ETHNO ROOM, unde DJ set-urile se împletesc cu instrumente live.

PJ.lo & The Accidentals

Proiectul PJ.lo & The Accidentals reunește elemente muzicale și performative într-o formulă mereu imprevizibilă. Pe scenă sunt alături Jean-Lorin Sterian (voce), Maria Leca (voce) și Cătălin Vaștagu (synth drums, intervenții), creând împreună momente care se nasc spontan și se transformă în piese și mișcări.

This Rromerican Life

Duo-ul Antoni & Sam, soț și soție, cântă împreună de peste zece ani. Îmbinând influențele rome și americane, muzica lor pornește de la experiențele personale și se inspiră din peisajele și poveștile României. Albumul de debut, This Rromerican Life, a fost lansat în iunie 2025 și reflectă această întâlnire de lumi și stiluri.

Holzstock Indie Festival propune un program divers de ateliere și experiențe deschise tuturor participanților. Începând cu meșteșuguri tradiționale și explorări în natură până la dans, lectură și activități creative, fiecare zi a festivalului aduce oportunități de a învăța, a experimenta și a descoperi.

Echipa Centrului Cultural German din Sibiu aduce Biblioteca Mobilă, o selecție de cărți pentru toate vârstele, într-un spațiu viu și interactiv, unde copiii sunt invitați să participe la activități creative și jocuri inspirate de povești. Tot aici se desfășoară atelierul de lectură interactivă pentru copii, în limba germană, unde după fiecare poveste cei mici pot realiza mici activități practice – decupaje, colorări sau alte exerciții care le întăresc înțelegerea poveștilor.

Meșterii Uwe Constantin Boghian și Thomas Boghian conduc Atelierul de artă săsească transilvăneană în piele, unde participanții vor învăța elemente de bază ale prelucrării pielii și vor crea propriile brățări decorate cu motive tradiționale, într-un cadru relaxat, care combină meșteșugul cu dialogul despre istoria acestei arte.

Dorina Buian va susține Atelierul „Suculente în borcan”, în cadrul căruia cei prezenți vor învăța să aranjeze plante suculente și să le îngrijească, primind și un mic kit pentru acasă iar activitatea este potrivită chiar și pentru cei care nu au experiență anterioară.

La Atelierul de olărit „Spin & Sculpt”, coordonat de Ceramica de Nocrich și Centrul de Scout Nocrich, se vor putea decora obiecte ceramice realizate manual. În paralel, vizitatorii pot admira și achiziționa piesele meșteșugite de artiști locali. Tot pornit din experiențele de voluntariat la Centrul Scout Nocrich, proiectul Paper Factory propune participanților să descopere cum resturile de hârtie pot prinde o viață nouă sub forma colilor realizate manual, într-un atelier care transformă reciclarea în proces creativ. Lucrul cu pasta de hârtie și cu texturile devine un prilej de explorare și experiment iar procesul este plin de posibilități: de la folosirea pigmenților naturali până la integrarea unor fragmente din natură și peisaje.

Drâmba (sau „jaw’s harp”) este un instrument muzical foarte vechi și simplu, răspândit din Siberia până în Alpi, inclusiv în România. În cadrul atelierului de drâmbă, participanții vor avea ocazia să descopere acest instrument, să încerce să scoată primele sunete și să simtă puterea sa aparte.

Yodeling-ul este o tradiție veche din țările alpine, care și-a făcut loc și în cântecele pentru copii. Cei prezenți la atelierul de yodeling pentru copii vor învăța un cântec cunoscut, cu un refren simplu de yodeling iar, la final, toți sunt invitați să cânte împreună.

Pentru cei care doresc activități mai dinamice, Raul Oltean conduce sesiuni de Zumba, care combină mișcarea și ritmul muzical într-un cadru informal.

Cei pasionați de natură pot participa la Birdwatching, un tur ghidat de Joe England, din partea Hârtibaciu Nature Tours. Timp de trei ore, participanții învață să recunoască diferite specii de păsări și să înțeleagă importanța zonei pentru fauna locală. Tot Joe England va susține și un Atelier de tracking, în care participanții descoperă urmele și semnele lăsate de animale în mediul natural.

Pe durata festivalului va avea loc și o vânătoare de comori ce propune o aventură prin biserica fortificată și descoperirea unor povești și legende legate de istoria asociației. Activitatea se desfășoară în ritmul propriu al fiecăruia și fiecare participant va primi de la punctul de informare o fișă cu probe și indicii, ce vor ghida traseul printr-o serie de provocări amuzante și pline de sens. Această experiență interactivă scoate în evidență patrimoniul cultural al zonei și creează o legătură mai puternică între vizitatori și comunitatea locală.

În final, cei care doresc să descopere peisajele din Valea Hârtibaciului se pot bucura de o plimbare cu Mocănița, trenul istoric restaurat de Asociația Prietenii Mocăniței, care pleacă din gara Hosman și oferă o experiență de călătorie prin natură și istorie.

Activitățile din cadrul festivalului mai includ și două proiecții de film speciale: „Țup”, o animație care vorbește despre curaj, speranță și puterea de a merge mai departe, chiar și atunci când totul pare imposibil. Filmul este o adaptare fidelă a cărții pentru copii cu același nume, scrisă de Alex Donovici și ilustrată de Stela Damaschin-Popa, aducând pe ecran o poveste plină de emoție și imaginație. De asemenea, va avea loc și proiecția unei selecții de lucrări realizate în cadrul programului Animation Worksheep (16+), proiect educațional în domeniul animației, fondat în 2008 și ajuns la cea de-a 17-a ediție, ce ilustrează diversitatea tehnicilor și legătura dintre muzică, film și experiment vizual. De-a lungul timpului, Animation Worksheep a format peste 250 de tineri, mulți dintre ei lucrând astăzi ca animatori profesioniști în studiouri din țară și din străinătate.

Programul complet este:

Vineri, 22 august

 

  • 15:00–18:00: Pictură pe model 3D al Bisericii Holzmengen
  • 16:00: Tur ghidat al Bisericii Fortificate din Hosman

Sâmbătă, 23 august

 

  • 10:00–18:00: Vânătoare de comori: Quest Through the Citadel
  • 10:00: Plimbare cu mocănița!
  • 11:00–11:30: Atelier de yodeling pentru copii
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Fabrica de hârtie
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Atelier de olărit (Centrul de Cercetași Nocrich)
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Pictură pe model 3D al Bisericii Holzmengen
  • 11:00–16:00: Suculente la borcan (Dorina Buian)
  • 12:30–14:00: Proiecție de film – animația pentru copii „Țup”
  • 14:00–14:30: Proiecție scurtmetraj „Schaufenster Enkelgeneration”
  • 14:00–18:00: Meșteșug săsesc: Confecționare brățări din piele
  • 15:00–18:00: Bibliotecă mobilă, jocuri creative și lectură interactivă pentru copii în limba germană (Centrul Cultural German)
  • 16:00: Zumba
  • 16:30–19:30: Observarea păsărilor: Descoperă fauna sălbatică (Hartibaciu Nature Tours)
  • 17:00: All Aboard the Mocănița!

Duminică, 24 august

 

  • 10:00–18:00: Vânătoare de comori: Quest Through the Citadel
  • 10:00: Plimbare cu mocănița!
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Fabrica de hârtie
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Atelier de olărit (Centrul de Cercetași Nocrich)
  • 11:00–13:00 & 16:00-18:00: Pictură pe model 3D al Bisericii Holzmengen
  • 11:00–12:00: Atelier de drâmbă
  • 11:00–16:00: Suculente la borcan (Dorina Buian)
  • 12:30–14:00: Proiecție de film: selecție Animation Worksheep
  • 14:00–15:30: Proiecție de film „Sonnenallee”
  • 14:00–18:00: Meșteșug săsesc: Confecționare brățări din piele
  • 15:00–18:00: Bibliotecă mobilă, jocuri creative și lectură interactivă pentru copii în limba germană (Centrul Cultural German)
  • 16:30–19:30: Observarea păsărilor: Descoperă fauna sălbatică (Hârtibaciu Nature Tours)

 

Biletele și abonamentele pentru Holzstock Indie Festival 2025 sunt disponibile pe iabilet. Campingul este gratuit, accesul copiilor sub 14 ani este liber, iar prietenii blănoși sunt bineveniți.

Cele mai noi știri despre Holzstock Indie Festival, de la program și line-up, la informații logistice sunt disponibile pe Facebook, pe Instagram și și pe site-ul oficial al festivalului.

 

Holzstock Indie Festival este organizat de către Centrul European pentru Întâlnirea Tineretului – Biserica Cetate Hosman și Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu.