Versurile piesei „Cea mai sfântă sărbătoare”, interpretata de Puiu Codreanu
A venit seara cea mare
Cea mai sfântă sărbătoare
Nașterea Domnului nost’
Seara de Crăciun frumos
Ne-am pornit la prima casă
Mai săracă, dar frumoasă
Ne oprim să colindăm
Cele bune să urăm
Sara’ bună măi creștine
Dumnezeu Fie cu tine
Noi cu drag îți colindăm
Pe Iisus să-L lăudăm
În astă casă-am mai fi stat
Dar mai avem de umblat
Până-n zori să apucăm
Tot satul să-l colindăm
La casa bogatului
Nici urmă făcută nu-i
Nu-i lumină la fereastră
Și nici un brăduț în casă
Om bogat cu-avere mare
Zici că n-are sărbătoare
La el poarta e închisă
Și stă cu lumina stinsă
La casa mai necăjită
Colinda-i bine primită
Săracu’, puținul lui
Îl dă-n cinstea Domnului
