Muzica lăutărească a fost cea care mereu a avut o încărcătură emoțională aparte și cea pe care nu ai cum să stai jos atunci când mergi la un concert live și nici măcar atunci când o asculți acasă.
În ultimii ani am observat un val care se ridică de deasupra acestui tip de muzică și o scoate tot mai în față. Ceea ce poate doar să ne bucure, mai ales când vedem tineri care apreciază muzica lăutărească și aleg să o asculte, atât în confortul casei lor, cât și la concerte care, de cele mai multe ori sunt sold out.
Și ce ne bucură și mai tare este că tot mai multe localuri din București și nu numai încep să invite trupe de muzică lăutărească în concerte, ceea ce înseamnă că o readuce în mainstream.
Asta le dă tot mai mult curaj oamenilor care și-au dorit să cânte muzică lăutărească, însă, din diverse motive, nu au făcut-o.
Dacă ar fi să amintim trupe sau artiști din această zonă, nu putem să nu vorbim despre Taraful de la Varbilau, Simion Bogdan Mihai și Lăutarii de Mătase, Corina Sirghi și frumoasele femei din Lăutăresele.
Temele pe care aceștia le abordează în cântare sunt diverse și merită descoperite. Pe câteva le vom atinge cu acest articol, însă îți recomandăm să mergi neapărat la un concert de muzică lăutărească să vezi cât de bine te va umple de energie pentru o perioadă lungă de timp.
Majoritatea cântecelor sunt inspirate din viața comunităților în care această muzică s-a născut și care le duce identitatea mai departe, nelăsând-o să piară.
- Dragostea este probabil cea mai întâlnită temă în muzică, atât în România, cât și de-a lungul lumii întregi. Și, mai mult decât atât, este întâlnită în diverse stiluri muzicale. Fie că vorbim despre dragoste împlinită, neîmplinită, trădată sau dorință, toate acestea se găsesc în melodiile lăutărești vechi, dar și din zilele noastre.
- Dorul este atât de întâlnit și acesta în lirica românească și nu aveam cum să lipsească din muzica lăutărească. Se cântă despre dorul de ființa iubită, de familie sau de locul de origine. De asemenea, mai este și dorul de copilărie sau vremuri de mult apuse care apare ca temă în această muzică.
- Lăutarii cântă și despre viața lor, cu bune și cu rele. Fie că vorbesc despre cât de tare se bucură să cânte și să se veselească alături de oaspeți sau despre cât de grea este viața lor, cu dificultăți materiale sau stigmele care le sunt adresate.
- O altă temă des întâlnită în muzica lăutărească este cea despre familie și legăturile între membri. Se cântă despre respectul care există între aceștia, dar și despre conflictele care apar între generații sau unele relații tensionate care, de altfel, apar în orice familie.
- Muzica lăutărească este des asociată cu petreceri și voie bună, așa că este de la sine înțeles că aceste teme se regăsesc în lirica acesteia. În acest fel lăutarii încurajează dansul, bucuria și trăirea vieții la intensitate maximă.
- Pe de altă parte, tot în lirica lăutărească se întâlnesc și teme precum greutățile vieții legate de diferite supărări, de inegalități sau de pierderea celor dragi. Trădarea și gelozia sunt alte două teme des întâlnite în această muzică, însă, fiind puse toate pe ritm și dans, parcă nu le simți la fel de puternic.
- Mândria, identitatea și apartenența la o cultură specială sunt teme întâlnite, prin intermediul cărora lăutarii duc mai departe și vorbesc despre ceea ce îi reprezintă. Astfel, cu toții putem să învățăm mai multe despre o cultură care stătea undeva ascunsă în mentalul colectiv.
Muzica a fost mereu o modalitate bună de a accesa noi informații și noi puncte de vedere despre diverse culturi, ceea ce a dus la îmbogățirea culturală.
Muzica lăutărească este menită să trezească în noi sentimente de bucurie și să ne îndemne să ne bucurăm de ceea ce avem.
Credite foto:
– https://unsplash.com/photos/a-person-holding-an-accordion-in-their-hands-UbcwdASyUaQ
– 14thlane.ro