duminică, aprilie 19, 2026
AcasăȘTIRIAlina Pușcaș: „Îmi doresc de la 19 ani să învăț să dansez...

Alina Pușcaș: „Îmi doresc de la 19 ani să învăț să dansez tango“

„Îmi doresc de la 19 ani să învăț să dansez tango”, dezvăluie frumoasa Alina Pușcaș, pe care telespectatorii Antena 1 o vor putea admira în această toamnă în timp ce „Dansează printre vise“.

alina puscas_Copyright_Mihai Stetcu Antena 1

Alina a fost convinsă să pășească în acest ring tocmai pentru că show-ul reprezintă șansa ei de a dansa ca un adevărat profesionist.

„’Dansează printre vise’ e un vis al meu pe care îl am de foarte mult timp, o nebunie frumoasă în care m-am băgat ușor inconștient, pentru că toată lumea îmi spune cât de greu este, oportunitatea de a-mi demonstra că pot să o fac și pe asta, o competiție dură, pe care, evident, vreau să o câștig”, a declarat încrezătoare Alina.

Vedeta Antenei 1 se teme doar de faptul că s-ar putea accidenta la antrenamente. „Îmi doresc foarte mult să aung până în finală și, evident, să și câștig, iar asta presupune o perfectă funcționare a trupului meu, fără glezne luxate, mâini răsucite sau chiar mai rău”, a mărturisit Alina.

Întrebată care sunt atuurile pe care va miza în această competiție, care va fi una foarte dură, Alina a spus ferm: „Nebunia-mi caracteristică de a-mi demonstra cu fiecare proiect în parte că pot, chiar dacă nu am o diplomă, faptul că simt ritmul foarte bine, că îmi place foarte mult să dansez, că toți fanii emisiunii Te cunosc de undeva! sunt alături de mine, toate acestea și multele vitamine pe care le voi lua în această perioadă mă vor face să rezist”.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.