Amna a acceptat provocarea lansată de hairstylistul Adrian Perjovschi și a luat parte la o nouă schimbare de look din cadrul proiectului “Transformări radicale by Jovsky Studio”. Au fost suficiente câteva ore petrecute cu specialiștii pentru ca Amna să se bucure de noul ei look: Lady Gaga.
Hairstylist-ul Adrian Perjovschi explică care au fost motivele care au stat la baza acestei noi provocări: “Am ales acest personaj controversat pentru că, în primul rând Amna este fan Lady Gaga, dar și eu! Am ales un look cu care artista Lady Gaga a apărut în revista Vogue și, pentru că este atât de versatilă și atât de schimbătoare, ne-a fost greu să alegem o singură variantă, așa că am ales două ținute și am încercat o reinterpretare”.
Înainte de această transformare, Amna s-a lăsat pe mâinile lui Adrian Perjovschi și pentru o schimbare de look și a fost plăcut surprinsă să descopere că “există viață și după blond”: “Adi este singurul care mi-a dat încrederea să fac o schimbare radicală după mult timp. M-a învățat să economisesc timp. Acum îmi aranjez părul mult mai repede și sunt tot timpul fresh. Colaborarea cu el este de departe cea mai bună alegere”.

