Andra: „David cântă ca taică-su, dar e ok“

Andra a concertat sâmbătă pe scena WinterKiss de lângă pârtia Clăbucet din Predeal. Invitată de Dan Fințescu să intre în direct cu ascultătorii Kiss FM, artista a profitat de ocazie pentru a-i ura la mulți ani soțului ei, Cătălin Măruță și le-a dezvăluit ascultătorilor Kiss FM că fiul lor, David, manifestă deja pasiune pentru muzică și dans.

 Andra la KISS FM

„Știu că luni este un eveniment foarte important în viața ta”, i-a spus Dan Fințescu. „Așa este. E ziua soțului meu. La mulți ani, Cătăline, la mulți ani, Măruță!”, i-a urat Andra în direct la Kiss FM.

„Voiam să te întreb: un copil care vine din părinți atât de talentați are vreun talent? I-ați descoperit ceva?” a fost una din întrebările lui Dan Fințescu.

„Da, îi place foarte mult să cânte, îi place să danseze. Am fost la începutul anului în Israel, am avut acolo niște concerte și erau și cântăreți de muzică populară, am avut dansatori, și a văzut el că se face ‘Hopa așa’ când se dansează. ‘Mami, prezintă-mă!’. Tot timpul acasă are concerte și spun: ‘Și acum cântă pentru voi David Măruță’. ‘Nu, mami, dansez. Hopa așa’. Așa că acum dansăm, o săptămână cântăm. Până acum a cântat Moș Crăciun. Poate să cânte și de acum, că la ce zăpadă este afară, putem să sărbătorim încă o dată Crăciunul”, a dezvăluit invitata.

„Tu ce ți-ai vedea copilul devenind?” a insitat Fințescu. „Nu m-am gândit la asta, pentru că nu mi-au plăcut părinții care le-au impus copiilor să se facă doctori sau… Într-adevăr, tata zicea că și-ar fi dorit să devin doctor, dar a văzut că-mi place foarte mult să cânt”, a spus Andra, adăugând că părinții ei au fost un exemplu pentru ea, în familie cântându-se foarte mult.

„Deocamdată copilul cântă ca taică-su, dar e ok. Important e să fie sănătos. Dacă vrea să se facă doctor, n-are decât. Mami îl susține. Îi place foarte mult pe scenă. Am rămas foarte impresionați – și eu, și Cătălin – pentru că, în Israel, acolo unde am cântat, a urcat pe scenă, a prezentat alături de Cătălin. Când am cântat eu, distra lumea, cânta la microfon. Nu e rușinos, îmi place, a început bine copilul”, a povestit Andra în direct la Kiss FM.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here