Marele muzician și compozitor, André Rieu, și-a dorit dintotdeauna să facă muzica clasică accessibilă pentru un public cât mai larg și a reușit să își împlinească acest vis grație spectacolelor magnifice susținute în întreaga lume, alături de faimoasa orchestră Johann Strauss, de corul și soliștii săi.
Cel mai important factor în succesul lui, îl reprezintă familia. André și Marjorie sunt căsătoriți de 41 de ani și împreună au doi fii. Marc, de profesie pictor și Pierre, vicepreședinte al companiei André Rieu Production. La vârsta de 66 de ani, André Rieu se mândrește cu patru nepoți, trei dintre aceștia studiind deja vioara.
Iată însă, că experiența rolului de bunic îi va fi de folos și în următoarea perioadă, căci fiul său cel mare, Marc, a devenit tatăl unui băiețel minunat. Noul membru al familiei Rieu a venit pe lume la începutul lunii ianuarie. Extrem de fericit și emoționat, André Rieu a declarat în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor din Marea Britanie, că este bunic pentru a cincea oară.