Autoritățile interzic activitățile cu participarea de peste 1000 de persoane. Zeci de evenimente afectate

Pe fondul cresterii cazurilor de coronavirus (atat la nivel national – 13 cazuri confirmate până la data de 8 martie, dar mai ales la nivel european – peste 7500 pana la data redactarii acestei stiri), autoritatile din România au anunțat mai multe măsuri pentru a preveni răspândirea virusului:

Începând de astăzi (08.03.2020) se interzic activitățile, atât publice, cât și private, la care participă un număr mai mare de o mie de oameni, până pe 31 martie;
– Meciurile de fotbal se vor disputa fără spectatori, începând de azi;
– Spectacolele și concertele cu peste o mie de oameni vor fi anulate. În cazul în care nu se atinge numărul de o mie, acestea se pot desfășura în continuare;
– Se suspendă cursurile în școlile în care au fost raportate cazuri de coronavirus;
– Se sistează stagiile practice în spitale pentru studenții de la Medicină, dar și vizitele aparținătorilor celor internați;
– Se recomandă ca românii care se află în zone afectate să evite deplasarea în țară, pentru protecția familiilor lor;
– Cetățenii care vin în România din zonele afectate vor fi puși în carantină sau în autoizolare la domiciliu;
– Declararea la intrarea în țară a altor zone decât cele din care vin intră sub incidență penală;

Aceste masuri preventive afecteaza grav toate concertele programate la noi in tara pana la sfarsitul lunii martie, estimarea fiind inspre 100 de evenimente.

Cel mai afectat din acest punct de vedere este Bucurestiul, cu mai multe locatii care depasesc clar capacitatea de 1000 de persoane: Sala Palatului, Sala Polivalenta, Romexpo, Beraria H.

Evenimentele importante, programate în martie pe scena Sălii Palatului din București si care vor fi afectate sunt: Boney M feat. Liz Mitchell, Gala Stelelor Baletului Rus, musical-ul Mamma Mia, Mozart Group, Tudor Gheorghe, concertul Fuego Simfonic, Lăutarii Bucureștiului, baletul Todes,  concertul “Cristi Minculescu, Valter & Boro”, Pink Martini, Damian Drăghici & Brothers.

În cazul unor audiențe sub 1000 de persoane, fiecare eveniment va fi analizat individual, măsura de interzicere putand fi luată la nivel local (in baza unei analize de risc și cu avizul Direcției de Sănătate Publică).

Pana acum, in lume s-au anulat doua mari festivaluri de muzica: ediţia de iarnă a festivalului Tomorrowland (Franta) si Ultra Music Festival (Miami, USA).

Loading...

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here