La 50 de ani de la prima ediţiei, Televiziunea Română a pregătit pentru spectatorii din Piaţa Sfatului şi telespectatorilor din faţa micilor ecrane un Festival cu numeroase concerte ale artiştilor români şi străini de top.
Celebrul violonist şi compozitor Edvin Marton, apreciat pentru stilul său unic de a îmbina muzica clasică cu pop-rock-ul, va fi, de asemenea, prezent la Festivalul de anul acesta. Veştile bune nu se opresc aici, organizatorii promit încă un artist de top pe scena Festivalului.
Recitalurile, programate pe întreaga perioadă a festivalului – 29 august – 2 septembrie, vor fi momente de respiro pentru concurenţii înscrişi în Concursul Internaţional de interpretare Cerbul de Aur. În acest an, în competiţia pentru Marele Trofeu vor intra 18 concurenţi.
Pentru cele cinci zile ale Festivalului, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete – Club Cerbul de Aur, VIP, Categoria 1, Categoria 2 şi Categoria 3 şi abonamente -, cu preţuri pornind de la suma de 50 de lei. Acestea sunt disponibile pe site-ul Eventim.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.
În anul Centenarului României şi semicentenarului festivalului, Cerbul de Aur va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului şi recitaluri ale invitaţilor speciali. Festivalul se va încheia cu show-ul România Centenar, un spectacol ce va reuni muzica populară tradiţională românească şi prelucrări de actualitate ale acestui gen muzical.
Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.


