Câștigătoarele X Factor Bulgaria colaborează cu Monoir

Renumele lui Monoir, artistul și producătorul din spatele hitului „The Violin Song“, a depășit de mult granițele României. Astfel, imediat după ce au fost desemnate câștigătoare ale renumitului concurs X Factor Bulgaria, cele patru fete de la 4Magic au decis ca pentru primul lor single să colaboreze cu celebrul producător român Monoir.

monoir studio 4magic bulgaria

„Este o mare onoare și suntem extrem de fericite să lucrăm cu Monoir la primul nostru single! Nici măcar n-am visat o astfel de oportunitate. Sperăm ca această colaborare să se ridice la nivelul așteptărilor oamenilor care ne-au susținut pe tot parcursul concursului“, au spus fetele de la 4Magic, prima trupă care a câștigat vreodată X Factor Bulgaria.

„Mi-a plăcut foarte mult versiunea lor pentru «Vecherai, Rado», o melodie foarte cunoscută din folclorul bulgar, așa că am fost de acord să lucrăm împreună. Sunt foarte talentate și receptive. În ciuda faptului că a fost prima lor experiență cu un producător muzical într-un studio, am reușit să ne înțelegem de minune. Drept dovadă am pus bazele piesei încă din prima zi în care ne-am întâlnit. Abia aștept să lucrăm din nou împreună“, a adăugat Monoir.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here