Charles Aznavour, legenda muzicii franceze, îndrăgostit de Indila

Ce onoare pentru Indila! Anul 2014 s-a dovedit a fi de bun augur pentru cântăreaţa parisiana. Este cu siguranţă artista franceză a anului şi, de ce nu, artista care va cuceri definitiv inimile românilor în cadrul celor două concerte pe care le va susţine la Sala Palatului, duminică, 7 decembrie de la orele 16.00 şi 19.00. Vocea şi timbrul său vocal fenomenal au atras atenţia celor mai valoroşi artişti.

Indila

Legendarul Charles Aznavour lansează, astăzi (24 noiembrie 2014), albumul tribut – “AZNAVOUR SA JEUNESSE”, material discografic ce cuprinde melodiile sale de succes interpretate de artiştii noii generaţii a muzicii franceze, precum: Soprano, Black M, Amel Bent, Kendji Girac, Matt Houston şi mulţi alţii.

Indila face diferenţa pe acest album, căci vocea sa excepţională l-a inspirat pe Charles Aznavour, acesta compunându-i o piesă specială. “Mon fol amour” este titlul melodiei pe care Indila a acceptat onorată să o interpreteze în maniera sa divină, pe o linie melodică creată de soţul şi producătorul său muzical, cunoscut sub numele de DJ Skalp.

“Colaborarea Indilei cu acest artist uriaş, supranumit “Sinatra francez”, vine într-un moment foarte interesant, şi se potriveşte ca o mănuşă cu proiectele noastre pentru anul 2015. După mai bine de doi ani, de când am demarat negocierile, sperăm ca în anul ce urmează să le putem oferi românilor şansa de a asculta muzica excepţională a lui Charles Aznavour, într-un concert live la Bucureşti. Suntem convinşi că publicul din România va reacţiona pozitiv la confirmarea unui astfel de eveniment”, a declarat organizatorul concertului, Pepino Popescu.

Indila a apărut în lumina reflectoarelor la sfârşitul anului trecut, odată cu lansarea hitului “Derniere Dânse”, iar succesul înregistrat cu albumul “Mini Wolrd” i-a deschis calea spre universul celor mai importante nominalizări şi premii din industria muzicală. Indila a fost numită “Cel mai bun artist francez” şi a reprezentat Franţa la MTV EMA 2014, având adversari de mare succes precum Enrique Iglesias sau One Direction.

După ce a obţinut un triplu “Disc de Platină”, finalul lunii octombrie i-a adus Indilei o nouă surpriză: “Discul de Diamant” pentru cele peste 650.000 de exemplare vândute cu albumul “Mini World”. Acest trofeu reprezintă un veritabil triumf, în plină criză pe piaţa vânzărilor de discuri muzicale.

INDILA este aşteptată de românii din toată ţara cu entuziasm şi nerăbdare, iar biletele pentru cele două concerte anunţate duminică, 7 decembrie la Sala Palatului de la orele 16.00 şi 19.00, se apropie de epuizare. Atmosfera de la Bucureşti va fi încălzită de una dintre cele mai bine cotate artiste ale momentului. În deschidere, Delia Matache va susţine un recital special.

Biletele pentru concertul lunii decembrie sunt disponibile în reţeaua Vreau Bilet la stand-ul din Unirea Shopping Center etj.2, (D’Arte Foto) -Librăria Eminescu, la Sala Palatului şi online.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here