Începând din 3 aprilie, cel mai „nebun” juriu de televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac, caută cel mai amuzant român în emisiunea „iUmor”, de la Antena 1.
Mihai Bendeac este într-o poziţie mai dificilă, fiind actor de comedie, deoarece trebuie să jurizeze chiar numere de comedie. Însă este cât se poate de obiectiv: „A jurizat ca şi cum ar fi fost el însuşi pe scenă”, povesteşte Sorin Popa, producătorul emisiunii.
Cu un astfel de juriu, era mai mult decât sigur că momentele controversate nu vor întârzia să apară. Nu de puţine ori, imediat după jurizare, Cheloo şi Bendeac au purtat discuţii aprinse, fiecare apărându-şi punctul de vedere. Total relaxat, rapperul a ajuns până într-acolo încât în timpul unei jurizări a făcut apel la una dintre cele mai dragi persoane din viaţa colegului său de juriu: „Mi-aş fi dorit ca mama ta să fie aici, să vadă ce faci!”, i-a spus acesta lui Mihai Bendeac.
Cheloo ştie exact ce vrea să vadă în acest show: „Dacă un concurent o să mă impresioneze, va afla asta, dacă nu, o să-i spun şi de ce nu e locul lui acolo. Nu am venit să sperii pe nimeni, îmi voi spune cât se poate de sincer părarea. E obligaţia mea, ca jurat. Acum, că o să îi comunic în felul meu, asta e altă poveste. De urmărit”.

