Compozitorul coloanei sonore a filmului „12 ani de sclavie“, acuzat de plagiat

Compozitorul de muzică de film Hans Zimmer a fost dat în judecată, fiind acuzat că a copiat piesa principală din lungmetrajul “12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave” din coloana sonoră a serialului TV “Neveste disperate/ Desperate Housewives”.

hans zimmer plagiat 12 ani de slavie

Richard Friedman susţine că a compus piesa “To Our Fallen” în 2004, pentru un episod al serialului TV “Neveste disperate” şi că a finalizat-o în studioul lui Zimmer, informează contactmusic.com.

Piesa a fost folosită în serialul “Neveste disperate/ Desperate Housewives”, în urmă cu zece ani, iar Friedman spune că a fost surprins să audă asemănări izbitoare între creaţia lui şi cea a lui Zimmer folosită pentru filmul “12 ani de sclavie/ 12 Years A Slave”.

Acesta este convins că Zimmer i-a furat munca şi a intentat proces atât muzicianului, cât şi şefilor studiourilor care au produs filmul, inclusiv compania de producţie a lui Brad Pitt, Plan B Entertainment, cerând despăgubiri, informează site-ul Tmz.com.

Hans Zimmer, recompensat cu patru premii Grammy, un Oscar şi două Globuri de Aur, nu a făcut nicio declaraţie, deocamdată, în ceea ce priveşte acuzaţiile care i se aduc.

“12 ani de sclavie”, regizat de Steve McQueen, a fost lansat în 48 de ţări şi a câştigat peste 200 de premii, inclusiv Oscarul şi BAFTA pentru cel mai bun film în 2014.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here