joi, aprilie 16, 2026
AcasăȘTIRIVIDEO Corina: „Am foarte mulți băieți frumoși prin preajmă“

VIDEO Corina: „Am foarte mulți băieți frumoși prin preajmă“

Mihai Găinușă, Codruț Kegheș și Marina Neagu au avut-o invitată la matinalul Kiss FM pe Corina, care a cântat live noul single ‘Autobronzant’, pentru care a filmat de curând un videoclip pe plaja din Corbu.

Corina - Autobronzant

Artista a povestit că abia așteaptă să se relaxeze câteva zile în orașul natal și că are încredere în partenerul de viață, chiar dacă, prin natura meseriei, are ‘foarte mulți băieți frumoși prin preajmă’. „Este o piesă de vară, care ne inspiră la mers pe plajă. Este o piesă compusă de Shift împreună cu DeMoga”, a spus Corina la Kiss FM.

„Am în fiecare weekend concerte peste tot prin țară. Vacanță, așa, câteva zile, printre concerte… La Satu Mare voi merge puțin, pentru că mi-e foarte dor să stau puțin acasă, să mă relaxez, mai ales după ce va trece perioada aceasta nebună de promovare, în care merg la emisiuni, la radiouri. Acolo lumea se ‘autobronzează’ dând la sapă”, a adăugat, râzând.

Invitata a venit la Kiss FM însoțită de o trupă de muzicieni, împreună cu care a cantat noul single, mărturisindu-le fanilor că saxofonul este cel mai ‘sexy’ instrument dintre toate.

Artista a povestit că, la filmările pentru videoclip, echipa a avut câteva probleme cu țânțarii: „Am filmat la Corbu, pe o plajă pustie, și seara erau foarte mulți țânțari”. De altfel, Corina a recunoscut că a avut probleme și cu soarele: „Am folosit cremă cu factor de protecție, dar tot m-am ars puțin pe mâini”.

Chiar dacă în videoclip apar foarte mulți băieți, Corina a povestit că iubitul ei nu a avut nicio problemă. „Chiar a fost și el la filmări. Avem încredere unul în celălalt. În plus, meseria mea implică treaba asta… adică am foarte mulți băieți frumoși prin preajmă”, a declarat ea la Kiss FM.

Corina a mărturisit că îl va lăsa pe Robin să vadă noul videoclip. „Nu e nimic vulgar. Nu e atât de sexy încât să nu-l las pe copilul meu să se uite la videoclip. Cu siguranță se uită”, a spus ea.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.