Cel de-al doilea sezon al emisiunii iUmor, care va începe din 2 octombrie, la Antena 1, de la ora 20.00, aduce la un loc numere de stand-up comedy, actorie, dans, muzică, magie, pline de inedit și amuzament, unele dintre ele întrecând orice imaginație.
Întâmplător sau nu, Delia și colegii din regie au ales tot această zi pentru a se ține de farse și i-au turnat colegului de jurizare, Mihai Bendeac, sare în cafea. După o zi întreagă în care lui Mihai i-a fost aproape imposibil să facă diferența între iluzie și realitate, gestul colegilor săi nu a făcut decât să-i accentueze și mai mult confuzia.
De aici până la a crede că sarea în cafea a fost pusă de către un concurent mentalist nu a fost decât un pas, iar acest lucru l-a speriat de-a dreptul pe jurat, care a crezut că regia vrea să îl înnebunească de-a binelea.
La sfârșitul acestei zile interminabile, Mihai Bendeac a mărturisit că emisiunea iUmor e pe cale să-i schimbe viața, dar nu în bine, ci în rău, iar dacă totuși îi va supraviețui va trăi mai mult decât cel mai longeviv actor.

