Fetele de la Amadeus au lansat un show destinat nunților

Talentatele artiste din trupa Amadeus au lansat, odată cu noul concept de show tip live band, și un program destinat nunților, în care au inclus o piesă care este din ce în ce mai cerută pentru tradiționalul dans al mirilor.

Trupa Amadeus

Este vorba de propia variantă a piesei “Hijo de la luna”, pe care artistele din România au transformat-o radical într-o melodie de vals. Varianta fetelor de la Amadeus a devenit, de altfel, viral pe internet, fiind apreciată și recomandată pe Facebook de zeci de mii de oameni pe pagina lor de Facebook.

Artistele cântă “Hijo de la luna” într-o atmosferă de basm, purtând rochii albe, de zâne, și fiind înconjurate de gheață carbonică, unul din efectele speciale senzaționale pe care îl folosesc în noul lor show.

Piesa a atras atenția cuplurilor care se căsătoresc, astfel că artistele au primit deja cereri ca melodia să reprezinte “Dansul mirilor” la nunțile ce vor avea loc anul acesta.

“’Hijo de la Luna’ este, în opinia mea, una din cele mai frumoase povești de dragoste din lume și una din cele mai sensibile melodii de iubire. O îndrăgesc din prima clipă în care am ascultat-o. Am transformat-o într-o variantă instrumentală sensibilă. Este una din opțiunile noastre pentru ‘Dansul mirilor’. Am primit deja multe cereri de a cânta la nunțile de anul acesta. Am pregătit un show live, în care cântăm, mai întâi în formula de cvartet, de la sosirea invitaților până inclusiv la ‘Dansul Mirilor’. Apoi, în formula de band live, cântăm piese internaționale și românești, de dans pentru ca invitații să se simtă bine și să danseze preț de aproape două ore”, a declarat Andreea Runceanu.

Cele patru artiste din Amadeus cântă acum și cu voce și au adaptat pentru noul show piese românești și internaționale, rezultatul fiind spectaculos.

Au în desfășurător peste o sută de piese internaționale și românești, interpretate în propria variată. De la „Bessame Mucho”, „Zorba Grecu”, „Macarena”, „I love Rock’n’Roll”, „Chihuahua”, „Smooth Criminal” sau „Viva la Vida”, până la cele autohtone ”Vrei să ne întâlnim sâmbătă seară”, „Fericirea are chipul tău”, „Acasă” (Smiley) sau chiar și muzică populară.

Melodiile te fac să traversezi emoții dintre care mai diverse, te fac să dansezi nebunește, dar să și trăiești cu sufletul fiecare acord de vioară, violoncel sau pian.

“Este un spectacol care te face să te bucuri de fiecare secundă în parte, să trăiești emoții puternice și să te facă să dansezi și să te simți bine. Am pus în el tot ce avem mai bun”, a spus Andreea Runceanu.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here