Paula Seling şi Ovi, reprezentanţii României la Eurovision 2014, intră pe poziţia a şasea în finala concursului care va avea loc sâmbătă, în Copenhaga, se arată pe site-ul eurovision.tv.
Ordinea de intrare în concurs a fost stabilită de producătorii show-ului şi aprobată de administratorul executiv al European Broadcasting Union (EBU), Jon Ola Sand, şi de preşedintele Grupului de referinţă, Dr. Frank-Dieter Freiling.
Ordinea este urmatoarea: Ucraina, Belarus, Azerbaidjan, Islanda, Norvegia, România, Armenia, Muntenegru, Polonia, Grecia, Austria, Germania, Suedia, Franţa, Rusia, Italia, Slovenia, Finlanda, Spania, Elveţia, Ungaria, Malta, Danemarca, Olanda, San Marino, Marea Britanie.
Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu (Ovi), concurează în finala Eurovision Song Contest 2014 cu piesa „Miracle”, compusă de Ovi, Phillip Halloun, Victor Forberg Skogberg şi Frida Amundsen.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este „Tornero”, compusă de Eduard Cîrcotă şi interpretată de Mihai Trăistariu.