Trupa Taxi a filmat miercuri, 13 mai, videoclipul unei piese nou-nouțe: „Joc periculos”. Cele 10 ore de filmare au părut să treacă foarte repede. Atmosfera generală a fost de bună dispoziție și poftă de treabă, aceasta și datorită faptului că echipa de producție a fost formată din trupa Taxi și prieteni ai acesteia.
„Joc periculos” este o piesă compusă de Dan Teodorescu, autorul tuturor pieselor trupei Taxi. Filmarea videoclipului a fost decisă după postarea unui demo pe Facebook, care a avut parte de o primire călduroasă (sau „poate doar politicoasă” – după cum zice solistul trupei Taxi). Este o melodie sensibilă care vorbește despre ne-comunicarea din cuplu, despre acel moment când în care nu mai încercăm să ajungem unul la celălalt. Piesa a fost orchestrată simplu, doar voce și pian.
Videoclipul spune această poveste, beneficiind de interpretarea plină de sensibilitate a actorilor Antonia Ionescu și Radu Micu. Radu Micu și-a asumat și rolul de regizor, colaborând pe tot parcursul fimării cu scenaristul Dan Teodorescu, cu directorul de imagine Bogdan Stanciu, cu artistul, pe post de cameraman, Tudor Olaru și cu pianistul trupei Taxi, pe post de consultant de specialitate, Mugurel Coman.