joi, aprilie 16, 2026
AcasăȘTIRIFrancesca Nicolescu a câştigat primul sezon „KIDSing“

Francesca Nicolescu a câştigat primul sezon „KIDSing“

Duminică, 23 noiembrie, KIDSing a ajuns la final şi şi-a desemnat câştigătorul. Francesca Nicolescu a primit cele mai multe voturi din partea telespectatorilor, adjudecându-şi marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Francesca Nicolescu castigator KIDSing

Cei şase finalişti (Francesca Nicolescu, Letiţia Roman, Daria Crişan, Tatiana Ştefan, Cătălin Turbatu şi Raul Eregep) au interpretat piesele alese ca nişte adevăraţi artişti şi au dat totul pentru a ajunge la sufletul juriului şi al telespectatorilor.

Francesca Nicolescu, în vârstă de 11 ani, cea care a impresionat în audiţii cu melodia “Je t’aime”, din repertoriul Larei Fabian, a participat în marea finală KIDSing cu melodia “If I were a boy”, a cântăreţei Beyonce, şi a reuşit să cucerească publicul şi juriul.

“Francesca m-a impresionat încă de la audiţii, dar în această seară, în finală, m-a dat gata!”, a spus Antonia.

După ce l-a impresionat până la lacrimi în audiţii, Gabriel Cotabiţă s-a declarat un fan convins al tinerei câştigătoare: “Singura ta problemă este că ai doar 11 ani şi că nu poţi pleca singură în străinătate, în turneu. Mi-a plăcut foarte mult interpretarea ta”.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.