vineri, aprilie 10, 2026
AcasăȘTIRIGabriel Cotabiţă: „Am fost mereu un timid“

Gabriel Cotabiţă: „Am fost mereu un timid“

Cu un succes uluitor în muzică şi bucurându-se de aprecierea şi iubirea celor care au crescut şi şi-au trăit cei mai frumoşi ani ascultându-i hiturile, Gabriel Cotabiţă, juratul show-ului “KIDSing”, ce va începe pe 10 septembrie la Kanal D, susţine că, în ciuda celebrităţii, a fost toată viaţa un timid.

Gabriel Cotabita_Kanal D kidsing timid

“Nu am ştiut niciodată să fac primul pas, am fost mereu un timid”, a spus Gabriel Cotabiţă, adăugând că, pe scenă, întâlnirea cu publicul îi spulberă întotdeauna orice urmă de sfială.

În legătură cu micuţii pe care i-a întâlnit la preselecţiile pentru “KIDSing”, Gabriel Cotabiţă spune că a întâlnit concurenţi timizi într-o primă fază, dar care îşi doreau să ia în stăpânire scena şi publicul cât mai repede.

“Cei mai mulţi dintre aceşti copii ştiu foarte bine ce vor, se maturizează repede. În cazul copiilor cu vârste mici, vocea lor nu e formată. Sunt drăgălaşi şi îndrăzneţi pe scenă, dar când e vorba de carieră, intervine o problemă care ţine de vârstă. Exemple de copii care au plecat la vârste fragede şi au ajuns mari cântăreţi sunt multe. Să luăm numai două: Justin Timberlake şi Britney Spears. Am văzut nişte filmări cu ei când erau micuţi şi erau speciali încă de atunci. Dacă reuşeşti să te detaşezi de drăgălăşenia vârstei şi, dacă poţi să vezi ceva dincolo de aceasta, atunci da, putem să îi luăm mai departe, nu doar pentru a satisface orgoliul părinţilor”, a adăugat artistul.

Gabriel Cotabiţă jurizează alături de Antonia şi de Wilmark show-ul “KIDSing”, un format internaţional de succes şi unicul din România dedicat exclusiv vocii copiilor, ce va debuta miercuri, 10 septembrie, la ora 20.00, la Kanal D. Dan Bordeianu şi Theo Rose sunt prezentatorii “KIDSing”, emisiunea care aduce atmosfera marilor concerte pe micul ecran şi pune accent pe legăturile strânse dintre copii şi părinţi.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.