Matinalul Kiss FM, prezentat de Mihai Găinușă și de Codruț Kegheș, a avut din nou invitați speciali. Trupa Maxim, formată din tinerii Marcus, Bogdan, Gabriel și Alexander, a cântat live pentru ascultătorii Kiss FM și a fost intervievată de către realizatorii matinalului, care nu s-au putut abține și le-au dat invitaților câteva sfaturi prietenești, acum, la început de carieră.
„Vă doriți să fiți un fel de Back Street Boys sau de One Direction?”, au fost curioși realizatorii matinalului de la Kiss FM. „Da, ne-am dori, dar, în același timp, nu vrem să fim asociați cu ei”, au spus tinerii.
„Vă dau un sfat: să nu vă certați de la bani. Faceți voi un pact acum, la început: ‘Să nu ne certăm niciodată de la bani!’. E foarte important”, i-a povățuit prietenește Mihai Găinușă, după care, în aceeași dispoziție veselă, le-a urat succes la bac invitaților care nu l-au dat încă. Nici Codruț Kegheș nu s-a lăsat mai prejos, sfătuindu-i pe cei patru să nu se apuce de fumat.
Cei patru băieți au cântat live la Kiss FM hitul ‘Sărutări criminale’ și un cover după piesa ‘Ecou’ a Elenei Gheorghe.