
La zece ani de la moartea lui George Michael, survenit în ziua de Crăciun a anului 2016, estate-ul artistului a anunțat marți, 10 martie 2026, un proiect de amploare: un film-concert până acum nevăzut, care îl surprinde pe George Michael la apogeul carierei sale de la sfârșitul anilor ’80, va fi lansat în cinematografele din întreaga lume în cursul acestui an.
Producția se numește „George Michael: The Faith Tour” și a fost realizată de George Michael Entertainment, în parteneriat cu Mercury Studios și Sony Music Entertainment.
O peliculă pierdută, acum restaurată
Filmările, recuperate și restaurate, au fost realizate în 1988 la Paris, la Palais Omnisports de Paris-Bercy, în cadrul primului turneu solo al artistului. Footage-ul a fost captat pe peliculă de 35 mm, cu 14 camere, pe parcursul a două seri de concerte.
Filmul a fost regizat de Andy Morahan și David Austin, doi dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Michael. David Austin, care administrează moștenirea artistului de la dispariția acestuia, a co-regizat și documentarul din 2017 „George Michael: Freedom”.
Filmul se va deschide cu un scurt metraj semnat de fotografa și regizoarea Mary McCartney, fiica lui Paul McCartney, care contextualizează semnificația culturală a turneului. Producția include un interviu audio inedit acordat de Michael însuși, fotografii nevăzute realizate de legendarul fotograf american Herb Ritts și imagini din culisele videoclipului „Faith”.
Un album live cu 18 piese inedite
Paralel cu lansarea cinematografică, va fi lansat un album live de 18 piese, intitulat „The Faith Tour”, sub egida George Michael Entertainment și Sony Music Entertainment, care va include înregistrări nepublicate anterior din repertoriul solo al artistului, dar și din perioada Wham!
Albumul live lansat inițial la vremea turneului conținea doar 11 piese; noua ediție extinde considerabil această selecție.
Contextul turneului
George Michael avea doar 24 de ani când a susținut acele concerte la Paris. „The Faith Tour” a reprezentat un moment de cotitură în cariera sa: albumul „Faith” îi adusese un Grammy pentru Albumul Anului și patru single-uri de pe același disc ajunseseră pe locul 1 în Statele Unite, inclusiv „Father Figure” și „One More Try”, făcându-l singurul artist masculin britanic care reușise această performanță pe Billboard Hot 100.
Albumul „Faith” s-a vândut în peste 25 de milioane de copii în întreaga lume, ocupând locul întâi în topurile din 10 țări.
Datele exacte de lansare în cinematografe și teritoriile vizate urmează să fie comunicate ulterior. Proiectul este produs de Mercury Studios, companie deținută de Universal Music Group, care a mai produs recent filme muzicale precum „One to One: John & Yoko”, „American Symphony” și „Prince – Sign O’ the Times”.
