Povestea visurilor îndeplinite în paşi de dans continuă vineri seară la Pro TV cu lyrical, street dance, salsa, merengue şi mambo. Perechile rămase în concurs luptă cu tărie pentru marele premiu de 60.000 de euro şi pentru trofeul „Dansez pentru tine“, iar telespectatorii vor decide, prin votul lor, dacă cei care părăsesc mâine seară ringul visurilor vor fi Ilinca Vandici şi Răzvan Marton sau Ruby şi Alexandru Ciobanu.
Tot în ediţia din 22 noiembrie, Gina Pistol, Jojo şi Laura Cosoi dansează pentru un caz umanitar emoţionant. „’Dansez pentru tine’ e locul unde mă întâlnesc cu oameni dragi, de care m-am ataşat foarte mult în urmă cu doi ani. Totul e magic acolo şi mă bucur de fiecare moment pe care îl petrec alături de acei oameni minunaţi. Să dansez pentru a-i susţine pe cei care au nevoie de ajutor va fi mereu un privilegiu pentru mine. Vreau să ajut. Vreau să susţin. Vreau să dansez“, a afirmat Jojo.
„De fiecare dată revenirea pe ringul de dans reprezintă o emoţie, cu atât mai intensă când este vorba despre un caz umanitar. Fiecare poveste în parte mă întristează, dar bucuria de a dansa pentru cineva care are într-adevăr nevoie e copleşitoare“, a spus şi Laura Cosoi.
„’Dansez pentru tine’ împlineşte de ani de zile visurile celor care acceptă provocarea în paşi de dans. E o bucurie imensă pentru mine că pot să aduc un zâmbet în viaţa cuiva, cu atât mai mult cu cât asta se întâmplă dansând“, a mărturisit Gina Pistol.
Giani Kiriţă, cel care a pierdut duelul săptămâna trecută în faţa lui Ruby, Dana Matei, partenera lui din acest sezon, şi Vica, cea care le-a fost coregraf pe toată durata competiţiei, revin în ringul visurilor, de această dată pentru un caz umanitar. Pe lângă faptul că a avut şansa să petreacă în continuare timp cu “viperele” lui preferate, Giani a declarat că dansul de vineri seară va fi “încă un moment în care voi avea şansa să aduc bucurie pe chipul unor oameni”.
Şi Bruno Icobeţ şi cei trei căţei care au cucerit o ţară întreagă îşi pun tot talentul în slujba celui de-al treilea caz umanitar care va fi prezent în emisiune.
Mai bine s-ar dezbraca… In special Jojo