Inna a dezvăluit cine a inspirat-o în alegerea numelui de scenă

Numele INNA se află pe buzele a milioane de fani din întreaga lume, dar puțini sunt cei care știu povestea lui. Cel care a inspirat-o pe artistă în alegerea acestui nume este chiar bunicul ei, care în copilărie îi spunea Alexandrei INNA.

InnaAșa se face că, deși inițial cunoscuta artistă alesese ca nume de scenă Alessandra, în cele din urmă proiectul care avea să o facă celebră în întreaga lume a avut numele INNA.

„Am crescut înconjurată de muzică. Mama era cântăreață de muzică populară, bunica mea cânta și ea, chiar și bunicul meu avea o voce plăcută. El a fost cel care m-a sfătuit să cânt în corul Bisericii. Mai târziu, am început să iau lecții de canto, să merg la concursuri și festivaluri. Și de aici, a început drumul meu în muzică”, își amintește INNA.

La scurt timp de la lansarea carierei muzicale, numele INNA a ajuns sinonim cu succesul internațional. Așa se face că aceasta a devenit primul artist european care a depășit 1 miliard de vizualizări pe YouTube, iar celebra publicație The Guardian a numit-o unul dintre cele mai mari exporturi ale României. De-a lungul carierei sale de până acum, INNA a susținut peste 750 de concerte în întreaga lume: Mexic, Statele Unite ale Americii, în Europa, Japonia, Chile. Artista are o comunitate de fani impresionantă și în social media: pe Facebook are peste 11 milioane de fani (mai mulți decât numărul de utilizatori de Facebook din România), pe Twitter peste 1,4 milioane de followers și 1,7 milioane de followers pe Instagram. Cele două single-uri lansate de INNA anul acesta, „Gimme Gimme” și „Ruleta”, au deja peste 100.000.000 de vizualizări fiecare. „Gimme Gimme” a ajuns la 100 de milioane de vizualizări în 8 luni de la lansare, în timp ce „Ruleta” are deja 116 milioane de vizualizări în doar 4 luni. De asemenea, „Ruleta” feat. Erik este prezentă în topurile din Mexic, Spania, Turcia, Serbia, România, Kazakhstan, Moldova, Ucraina.

Loading...

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here