joi, aprilie 16, 2026
AcasăȘTIRIIyeoka nu se desparte de copilul ei nici în turnee

Iyeoka nu se desparte de copilul ei nici în turnee

Aflată în turneul de promovare a noului său album, ”Say Yes”, Iyeoka va susține două concerte și în România: pe 12 aprilie în București, la Hard Rock Cafe, și pe 13 aprilie la Constanța, în clubul Doors.

Iyeoka-Ivie-Okoawo-14

Iyeoka, împreună cu trupa ei, The Rock by Funk Tribe, are un traseu ce include Tunisia, Elveția, Germania, Luxemburg, Turcia și România, având 11 concerte în 2 săptămâni. În întreaga călătorie, echipa este însoțită de micuța Ugiagbe Lee, care va împlini 2 ani în iunie, și de bona acesteia.

Chiar dacă Iyeoka a renunțat la o viață liniștită și la meseria de farmacistă pentru a se dedica muzicii și poeziei, artista nu vrea să își neglijeze copilul din cauza programului încărcat, așa că fiica ei este pretutindeni cu ea, luându-și foarte în serios rolul de mamă. De altfel, cerințele artistei pentru catering cuprind în special lucruri foarte potrivite pentru un copil: apă, ceai și fructe.

Artista trăiește în conformitate cu valorile în care crede cu tărie, pe care le exprimă în muzica sa. Ea crede în familie, în rădăcini, în dragoste, în bucuria de a trăi și în nevoia de a face ceva pentru semenii săi.

O bună parte a carierei sale de până acum a fost dedicată sprijinirii poporului nigerian și continentului african, de unde își trage originea. Ea este una dintre artistele care au înregistrat pentru compilația de coveruri cu scop caritabil ”In The Name Of Love: Africa Celebrates U2”, interpretând ”Desire”.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.