duminică, aprilie 12, 2026
AcasăȘTIRIJames Blunt s-a căsătorit religios pe insula Mallorca

James Blunt s-a căsătorit religios pe insula Mallorca

Cântăreţul britanic James Blunt s-a căsătorit cu Sofia Wellesley, vineri, în cadrul unei ceremonii religioase, care a fost urmată de o petrecere, pe proprietatea deţinută de mama sa, Corinne Vaes, pe insula Mallorca, informează contactmusic.com.

james_blunt_1_0

Artistul britanic, în vârstă de 40 de ani, s-a căsătorit civil cu Sofia Wellesley, la Londra, pe 5 septembrie. Vineri, ei au organizat şi o ceremonie religioasă şi o petrecere restrânsă, în vila pe care mama cântăreţului o deţine în Marsana, o localitate de pe insula spaniolă Mallorca.

Potrivit unei surse, ceremonia civilă a avut loc doar la o zi după ce cuplul participase la petrecerea anuală – End of Summer Party – organizată de Elton John în oraşul Windsor din comitatul britanic Berkshire, la începutul lunii.

„S-au căsătorit (civil) chiar în dimineaţa de după petrecerea organizată de Elton. Sofia chiar a făcut o glumă cu acea ocazie, spunându-le prietenelor sale că era aproape prea mahmură pentru a se căsători”, a dezvăluit acea sursă.

James Blunt a cerut-o în căsătorie pe Sofia Wellesley, care este nepoata ducelui de Wellington, în decembrie 2013. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul surorii artistului, Daisy, în 2012.

Presa spaniolă publicase deja mai multe zvonuri, potrivit cărora cuplul s-ar fi căsătorit într-o capelă din Campanet, în Mallorca, la începutul lunii septembrie.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.