luni, aprilie 27, 2026
AcasăȘTIRIJustin Timberlake, desemnat de iTunes artistul anului 2013

Justin Timberlake, desemnat de iTunes artistul anului 2013

Cântăreţul pop Justin Timberlake, care, în martie, a revenit pe piaţa muzicală după o pauză de şapte ani, a fost numit artistul anului de magazinul online iTunes, pentru albumul „The 20/20 Experience”.

FRANCE-FILM-FESTIVAL-CANNES

Lista anuală a hiturilor este alcătuită de compania Apple Inc. pe baza datelor preluate de pe iTunes, potrivit contactmusic.com.

De asemenea, albumul de studio al lui Justin Timberlake „The 20/20 Experience” a fost desemnat cel mai bine vândut material discografic, iar piesa „Mirrors” s-a situat pe locul al zecelea în lista celor mai bine vândute single-uri, notează Mediafax.

Aceste date au fost comunicate înainte de 16 decembrie, când albumul lui Beyonce, care îi poartă numele – lansat de artistă pe 13 decembrie exclusiv pe iTunes – a devenit materialul discografic cu cele mai rapide vânzări din întreaga lume în aceste magazine online, cu un număr record de 828.773 de exemplare cumpărate în primele trei zile.

Albumul anului a fost desemnat „Heist” al rapperilor Macklemore & Ryan Lewis. „Heist” ocupă, totodată, locul al şaselea în topul celor mai bine vândute albume în 2013. De asemenea, piesa „Thrift Shop” de pe acest album se situează pe primul loc în lista magazinului online iTunes.

Cântecul „Royals”, al cântăreţei Lorde, în vârstă de numai 17 ani, a fost desemnat melodia anului, iar albumul „good kid, m.A.A.d. city” al rapperului Kendrick Lamar a câşigat titlul de revelaţia anului 2013.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.