Kamelia şi-a sărbătorit ziua de naştere timp de trei zile şi trei nopţi, ca în poveşti

Pe 5 septembrie, Kamelia a schimbat prefixul şi a sărbătorit aniversarea celor 30 de ani de reuşite personale şi muzicale. Familia şi prietenii au considerat că este un moment important din viaţa artistei, astfel, aceştia au pus la cale o petrecere surpriză, ca în basme, de 3 zile şi 3 nopţi, care a început de sâmbătă şi s-a încheiat astă noapte, chiar de ziua ei.

Kamelia Zsolt

„Eu mă simt la fel, însă cei apropiaţi au vrut să observ că a avut loc o schimbare majoră. Poate ei ştiu mai bine, eu abia îmbrăţişez noua vârstă, de care, cu siguranţă, o să mă bucur foarte mult. Las viaţa să curgă şi să trăiesc cu intensitate fiecare moment“, mărturiseşte Kamelia despre împlinirea celor 30 de ani.

Mai mult, totul a fost aranjat atât de bine încât a primit 3 torturi, 30 de buchete de flori, foarte multe cadouri şi un tricou personalizat cu 30 de mesaje şi urări din partea invitaţilor, care dispăreau rând pe rând, într-o cameră secretă, în care Kamelia nu a avut voie să intre pe durata petrecerii.

Nici peripeţiile n-au lipsit, aşa că la miezul nopţii, după ce s-au bucurat de lampioanele lansate către cer, toată lumea a alergat după găleţi cu apă pentru că unul din lampioane s-a oprit într-un copac din faţa casei şi a luat foc. Toţi invitaţii s-au mobilizat, chiar şi frumoasa cântăreaţă, şi până la urmă totul s-a terminat cu bine.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here