miercuri, aprilie 15, 2026
AcasăȘTIRIKim Kardashian şi Kanye West s-au căsătorit la Florenţa

Kim Kardashian şi Kanye West s-au căsătorit la Florenţa

Vedeta de televiziune Kim Kardashian şi rapperul Kanye West, care s-au logodit în octombrie 2013, s-au căsătorit sâmbătă, la Florenţa, într-o fortăreaţă din secolul al XVI-lea.

kanye west kim kardashian nunta

Vineri, cu o zi înainte de eveniment, cuplul a organizat pentru cei aproximativ 200 de invitaţi un prânz care a avut loc la Chateau de Wildeville, reşedinţa designerului italian Valentino, după care a urmat o petrecere extravagantă la Palatul Versailles, unde oaspeţii au fost întâmpinaţi de artişti îmbrăcaţi în muschetari.

Ulterior, cuplul Kardashian – West şi invitaţii săi s-au deplasat cu un avion privat la Florenţa, unde cele două vedete s-au căsătorit în fortăreaţa Forte di Belvedere, închiriată cu suma de 300.000 de euro pentru o noapte.

Forte di Belvedere a fost construită în 1590, pentru marele duce Ferdinando di Medici, în scopuri de apărare şi ca semn al puterii şi bogăţiei celebrei familii. Până în secolul al XX-lea, fortăreaţa a servit ca sediu al trupelor de garnizoană, apoi a găzduit expoziţii şi evenimente.

Autorităţile locale au confirmat că evenimentul a fost oficiat de un pastor protestant.

Lista invitaţilor a fost ţinută în mare secret, însă, potrivit unor informaţii din presă, la ceremonia de nuntă ar fi fost invitaţi atât vedete din lumea muzicii, precum Jay-Z şi Beyonce, cât şi personalităţi din lumea modei, cum ar fi Riccardo Tisci, designerul casei de modă Givenchy, Karl Lagerfeld şi editorul-şef al ediţiei americane a publicaţiei Vogue, Anna Wintour.

Însă, potrivit presei mondene, Jay-Z şi Beyonce au decis în cele din urmă să nu participe la eveniment. Beyonce a publicat, de altfel, o fotografie pe platforma Instagram, alături de urări de fericire şi viaţă lungă pentru cuplul Kardashian-West. De asemenea, Anna Wintour a absentat de la eveniment motivând o obligaţie de familie.

O sursă a declarat pentru Star Magazine că „Robin Thicke, Jared Leto, Jonah Hill, Anna Wintour, Oprah Winfrey, Will şi Jada Pinkett Smith, Prince, Karl Lagerfeld, Barack şi Michelle Obama şi Beyonce şi Jay Z au spus toţi că nu vor veni”.

La nuntă, Kim Kardashian a purtat o rochie haute couture semnată de Riccardo Tisci, designerul care a creat şi costumul mirelui. Totodată, North, fiica celor doi, a purtat o rochie de lux Givenchy by Tisci.

Kim Kardashian şi Kanye West au o relaţie din 2012, iar fetiţa lor, North, s-a născut la jumătatea lunii iunie 2013.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.