sâmbătă, aprilie 25, 2026
AcasăȘTIRILiana Stanciu: „Mitză mi-a adus flori și prima mea întrebare a fost:...

Liana Stanciu: „Mitză mi-a adus flori și prima mea întrebare a fost: «Ai făcut ceva?»“

Bere Gratis și Sore au fost miercuri, 10 septembrie, invitații Lianei Stanciu și ai lui Raul Brebu la Magic Start, matinalul cu cea mai multă muzică de la Magic FM. Artiștii le-au adus în premieră ascultătorilor noul single ‘Noapte caldă’.

Bere Gratis si Sore la Magic Fm cu Liana Stanciu

Invitații au participat la rubrica Bătălia Hiturilor, unde Sore și Liana au susținut cântecul Everything I Do al lui Bryan Adams. „Eu nu plâng atât de des pe piese, dar aceasta este una dintre ele” a mărturisit Sore la Magic FM.

Sore a povestit și cum a primit propunerea de colaborare de la Bere Gratis pentru cântecul ‘Noapte caldă’. „A fost neașteptat pentru că nu mi-am imaginat că ei știu de mine, în primul rând. Am fost și sunt măgulită în continuare. Și am acceptat de îndată, nici nu m-am gândit. N-am vrut să știu cum e piesa. Am zis ‘Da’. Și apoi, după ce am văzut cum e piesa, am fost și mai convinsă și m-am bucurat că s-au desfășurat lucrurile așa de frumos. Am făcut și videoclip, s-a și lansat și feedback-ul este minunat”, a povestit Sore.

„Această piesă i s-a potrivit de minune lui Sore. Cred că este una din vocile foarte bune din valul tânăr și un artist care va rezista foarte mult pe piața muzicală datorită valorii” a declarat solistul trupei Bere Gratis, Mihai Georgescu.

Liana a folosit ocazia pentru a-și tachina soțul. „Astăzi mi-a adus flori și prima mea întrebare a fost: Ai făcut ceva? Ai fost cuminte în ultima vreme? Că tu vii rar cu flori” i-a spus realizatoarea Magic FM lui Mihai Georgescu, acesta râzând și asigurând-o că totul este în regulă.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.