marți, aprilie 22, 2025
AcasăȘTIRIMadonna, vedeta cu cele mai mari câştiguri în ultimul an

Madonna, vedeta cu cele mai mari câştiguri în ultimul an

Cântăreaţa americană în vârstă de 55 de ani a obţinut venituri de 125 de milioane de dolari în ultimul an, informează revista Forbes.

Madonna

Madonna a câştigat majoritatea banilor datorită turneului „MDNA Tour“, dar şi a colecţiilor sale de haine şi parfumuri.

Pe poziţia a doua în topul Forbes se află regizorul Steven Spielberg, care a avut câştiguri de 100 de milioane de dolari în perioada iunie 2012 – iunie 2013.

Următorii în top sunt, cu câştiguri de 95 de milioane de dolari, autoarea seriei erotice de succes „50 Shades of Grey“, E.L. James, alături de vedeta radio Howard Stern şi producătorul muzical şi TV Simon Cowell.

Top 10 al celebrităţilor cu cele mai mari câştiguri în ultimul an este completat de scriitorul James Patterson (91 de milioane de dolari), urmat de comentatorul politic Glenn Beck (90 de milioane de dolari), regizorul Michael Bay (82 de milioane de dolari), producătorul de cinema Jerry Bruckheimer (80 de milioane de dolari) şi cântăreaţa Lady Gaga (80 de milioane de dolari).

Forbes realizează acest top anual al celebrităţilor cu cele mai mari câştiguri pe baza informaţiilor oferite de agenţi, manageri, producători etc.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.