Media Music Awards are loc pe 3 septembrie, la Sibiu

Media Music Awards, singura gală de premii muzicale din România acordate pe baza difuzărilor radio-TV, va avea loc anul acesta la Sibiu în data de 3 septembrie. Evenimentul se va desfășura în Piața Mare, în fața a peste 40.000 de oameni, pe o scenă impozantă, cu o deschidere de 60 de metri, comparabilă cu lățimea unui teren de fotbal.

media-music-awards-septembrie 2015

În mod excepțional, cea de-a patra ediție Media Music Awards va aduce pe scena de la Sibiu un număr record de artiști, peste 40 la număr, cei mai în vogă în prezent, dar și legende ale muzicii românești.

„Evenimentul a ajuns deja la a patra ediție si se bucură de susținerea si respectul industriei muzicale și a Mass Media, fiind singurele premii muzicale din lume bazate exclusiv pe difuzările de la radio și tv. Promitem ca, de la an la an, să creștem nivelul organizării acestui eveniment și al producției scenice oferite artiștilor și publicului”, declară Tibi Marian, Project Manager Media Music Awards.

Trofeele Media Music Awards se acordă în mod transparent pe baza numărului de difuzări media din ultimul an. Statisticile sunt efectuate de Media Forest, compania care identifică și monitorizează în timp real aparițiile radio si TV. Prin urmare, premiile Media Music Awards reflectă succesul real al artiștilor români, îi premiază pe cei mai iubiți de public și piesele cele mai apreciate, cu cele mai multe difuzări media și vizualizări pe internet.

La cele trei ediții Media Music Awards de până acum au luat parte artiști de top precum Loredana, Holograf, Smiley, Alex Velea, Antonia, Corina, Andra, Vama, Connect-R, Voltaj, Vunk, Elena Gheorghe, Andreea Banică, What’s Up, Cabron, Anda Adam, 3 Sud Est, Deepcentral, Guess Who, Puya, Maximilian, Grasu XXL, Zdob și Zdub, Delia, Fly Project, Raluka, Oana Radu, Sore, Ellie White, Mandinga, Amna, Cargo, LaLa Band, Lidia Buble, Adda, Maximilian, Akcent, Giulia Anghelescu sau Faydee.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here