O carte despre albumul de debut al trupei Guns N’ Roses va fi adaptată într-un film

O carte despre felul în care a fost produs şi înregistrat albumul de debut al trupei rock Guns N’ Roses, intitulat “Appetite For Destruction”, va fi adaptată într-un film.

Guns N Roses

Scriitorul Marc Canter, autorul volumului “Reckless Road: Guns N’ Roses And The Making Of Appetite For Destruction”, lansat în 2008, a dezvăluit presei americane că romanul său va fi adaptat mai întâi într-un scenariu de film, care este scris în aceste săptămâni, informează contactmusic.com.

“Am un cuvânt important de spus asupra scenariului, care este scris chiar acum, însă deocamdată el arată bine. Mă voi asigura că toţi actorii din distribuţie vor juca aşa cum trebuie pentru a-i interpreta corect pe membrii trupei. Întrucât am asistat la multe dintre dialogurile dintre ei, ştiu cum au decurs evenimentele”, a declarat Marc Canter.

Romancierul nu a putut să ofere detalii despre producătorii acestui proiect cinematografic, însă i-a asigurat pe fanii trupei americane în legătură cu autenticitatea dialogurilor.

“Atunci când veţi afla cine va produce filmul, veţi înţelege imediat că va fi un film cool. Sunt mândru de toate eforturile depuse pentru realizarea acestui proiect, care va fi unul minunat”, a adăugat el.

Scriitorul american, deşi se declară mulţumit de felul în care se derulează proiectul, a recunoscut că Axl Rose, solistul trupei Guns N’ Roses, nu s-a pronunţat deocamdată în legătură cu acest proiect cinematografic.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here