Preselecţiile pentru „Vocea Romȃniei“, aproape de final

După ce a trecut prin oraşele Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, caravana “Vocea României” a ajuns în Bucureşti în acest weekend.

Mihai Chitu - Vocea Romaniei

Preselecţiile au adunat nu numai locuitori ai Capitalei, dar şi români cu aptitudini muzicale din alte oraşe ale ţării şi din Republica Moldova. Concurenţii de la ediţiile precedente “Vocea României” au venit să îi încurajeze pe cei prezenţi, oferindu-le multe sfaturi utile pentru a scăpa de emoţii.

Timp de două zile, pe 28 şi 29 iunie, concurenţii s-au înscris la audiţii pentru a demonstra că ei deţin cea mai spectaculoasă voce din România. Concurenţii au uimit prin diversitate, audiţiile adunând nu doar români din ţară şi de peste Prut, cât şi concurenţi turci sau de origine greacă şi arabă. Vocea a fost numitorul comun al sutelor de înscrişi, fie studenţi, fie profesionişti din numeroase sfere de activitate: psihologi, organizatori de evenimente, profesori de limbi străine, operatori video, constructori şi chiar un acrobat.

Ana Maria Mirică, Iulia Dumitrache şi Liviu Teodorescu, foştii concurenţi de la “Voce României”, au fost prezenţi la audiţii în prima zi de preselecţii. Ana Maria Mirică i-a încurajat pe noii aspiranţi la marele titlu: “I-am sfătuit să fie foarte tari şi să se canalizeze mult pe ceea ce au de făcut, să nu-şi piardă cumpătul, să fie rezervaţi în anumite situaţii şi să studieze mult înainte”. Mai mult, Iulia Dumitrache le-a dorit concurenţilor “Multă baftă, să fie relaxaţi, să fie naturali şi să cânte bine, ca şi cum ar fi ultima dată… pentru a da tot ce au mai bun din ei.”

Duminică, în a doua zi de preselecţii, o nouă serie de concurenţi de la ediţiile precedente i-au susţinut pe cei prezenţi: Mihai Chiţu, Cristi Nistor, Sânziana Nicolae, Silviu Paşca şi Nicoleta Ticală. Nicoleta, fosta concurentă din echipa lui Smiley, a fost o prezenţă deosebită, fiind însărcinată în luna a nouă şi venită să-şi încurajeze soţul: “Am venit să-i susţin pe noii concurenţi, dar şi pentru a-mi susţine soţul. L-am înscris personal la Vocea României.”

Mihai Chiţu, câştigătorul trofeului “Vocea României” în sezonul trecut, a transmis concurenţilor: “Am ajuns din Turcia, prin Bulgaria, ca să susţin noii concurenţi ai preselecţiilor Vocea României. Îi sfătuiesc pe toţi să viseze cu ochii deschişi, să creadă în şansa lor. Mie “Vocea României” mi-a schimbat viaţa total!”

Mai mult, Florin Grozea de la Hi-Q a fost prezent la audiţii pentru a-şi susţine o prietenă: “Vocea României este un brand internaţional. E bine că există mai multe concursuri de acest gen, dar trebuie să recunoaştem că “Vocea României” este, de fapt şi de drept, numărul 1”.

Cele mai cântate piese în acest weekend în Bucureşti au fost Je t’aime – Lara Fabian, At Last – Etta James, şi Copacul – Aurelian Andreescu.

Ultimul oraş în care Caravana “Vocea României” va căuta noi talente va fi Constanţa. Pe 13 iulie, constănţenii sunt aşteptaţi la preselecţii, pentru a demonstra că ei au cele mai bune voci din ţară.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here