Primul concert Phoenix în noua formulă are loc pe 13 iunie

Pentru a ne aminti că formaţia are şcoala muzicală a anilor ‘60-‘70 şi că, înainte de a fi Phoenix, au fost “Sfinţii” influenţaţi de Beatles, Bob Dylan, Rolling Stones, Byrds, The Doors şi Kinks, actuala componenţă a formaţiei va prezenta interpretări inedite, personalizate, din repertoriul celor care le-au dat nume când erau în umbra marelui URSS, în cadrul unui concert care are loc pe 13 iunie în clubul RE:PUBLIC.

nicu covaci phoenix concert club republic

Alături de cântecele “oldies but goldies” prezentate de Nicu Covaci, momente neîntâlnite în concertele obişnuite Phoenix, se vor interpreta şi compoziţiile nelipsite din repertoriul formaţiei, precum şi noile piese:“Asgard”, “Nevermind” şi “Vino, Ţepeş!”, în primă audiţie live.

Phoenix aduce pe scenă şi doi invitaţi speciali: Andrei Cerbu (11 ani, chitară) şi Flavius Hosu (13 ani, baterie). Participarea în cadrul concertului din 13 iunie va reprezenta un debut al unei colaborări de durată, care demonstrează întinerirea proiectului Phoenix şi constituie, în acelaşi timp, şi o continuă rampă de lansare pentru tinerele talente, lucru evident de jumătate de secol.

Componenţa actuală a formaţiei Phoenix: Costin Adam (voce), Dan Albu (ghitară, backing vocals), Dzidek Marcinkiewicz (keyboard, backing vocals), Volker Vaessen (bass), Ionuţ Micu (baterie), Sergiu Corbu Boldor (vioară, backing vocals), Nicu Covaci (chitară, voce).

Biletele pentru concertul Phoenix se pot achiziţiona de pe iabilet.ro, din magazinele UMAN şi SENIA din toată ţara şi de la agenţiile Perfect Tour din toată ţara. Preţul biletelor este de 50 lei (achiziţionare online) şi 60 de lei (achiziţionare în Republic, în ziua concertului). Fiecare bilet achiziţionat este însoţit de un CD Phoenix International cadou.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here