Unul dintre cei mai importanţi actori români din toate timpurile, Radu Beligan, este invitatul special al trupei Vunk în concertul pe care aceasta îl susţine joi, 3 octombrie, la Sala Polivalentă, #asasishow.
„M-am gândit că Radu Beligan ar fi cel mai potrivit să fie imaginea formulei fericirii, prin căldura vocii sale celebre, prin liniştea din privirea dansului şi înţelepciunea pe care o transmite prin fiecare cuvânt pronunţat. Înţelepciunea întărita de faptul că Radu Beligan a creat multă fericire celor din jur şi a simţit-o cel puţin la fel de mult. Întregul concept al spectacolului nostru are două portavoci legendare, din aceeaşi ligă a oamenilor de valoare din România, pe Radu Beligan şi pe Sanda Ţăranu, cu care am lucrat pentru spotul de promovare al spectacolului nostru din 3 octombrie“, a spus Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.
În cadrul aceluiaşi concert, care se anunţă cel mai mare susţinut de trupa Vunk până acum, vor mai urca pe scenă Andra şi Loredana, dar şi un alt invitat special, al cărui nume va rămâne secret până la momentul spectacolului.