Aflat la debutul său ca protagonist într-un proiect de animație pe marile ecrane, Răzvan Fodor, fost membru al formaţiei Krypton, este Comandantul Bezea în noua aventură plină de farmec şi culoare „Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy“ care va avea premiera în cinematografe pe 23 mai.

„Comandantul Bezea este un personaj foarte haios, iar experienţa de a-l dubla a fost una foarte frumoasă. Marea provocare a fost să sincronizez mişcarea gurii cu cea a personajului care vorbea în engleză. Ca tată da fată sunt la curent cu toate desenele animate şi îi admir mult pe aceşti oameni care dublează. Este o treabă foarte grea atât pentru actori, cât şi pentru cei din studio care înregistrează. În plus, personajul meu mai şi cântă, iar eu sper să mă fi ridicat la înălţimea interpretării originale. Abia aştept să văd filmul alături de familie şi sunt extrem de curios dacă mă va recunoaşte fiica mea. În animaţie, am o voce schimbată, cam ca atunci când mă joc cu ea“, a spus
Răzvan Fodor despre experiența din studioul de dublaj al animației „Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy“.
Chiar dacă ar trebui să fie extrem de dulce, Comandantul Bezea, căruia îi dă viață Răzvan Fodor, este, înainte de toate, un soldat, mai puțin atunci când vine vorba despre Prințesa de Porțelan. Loial armatei din Ţara Dulciurilor este mai presus decât orice un prieten remarcabil. În versiunea originală a animației „Legendele din Oz: Întoarcerea lui Dorothy“, acest personaj savuros este interpretat de Hugh Dancy.