Regimul de libertate condiţionată impus cântăreţului R&B Chris Brown a fost revocat, luni, de un judecător din Los Angeles, după ce acesta a agresat un bărbat în luna octombrie, însă artistul nu a fost arestat, datorită bunei purtări în centrul de reabilitare unde a fost internat, potrivit Reuters.
Iniţial, Chris Brown a pledat nevinovat pentru infracţiunea de atac, iar în noiembrie a primit un ordin judecătoresc de a se interna timp de 90 de zile într-o clinică, unde trebuie să urmeze un tratament de dezintoxicare pentru dependenţa de droguri şi un program de control al acceselor de furie, notează Mediafax.
Cântăreţul a fost eliberat luni fără cauţiune, iar judecătorul James R. Brandlin a considerat că acesta „s-a descurcat bine” în cadrul programului. În timpul audierilor din 16 decembrie, Chris Brown a primit ordin să se abţină de la consumul de marijuana, iar pe 10 februarie va avea loc următoarea înfăţişare la tribunalul din Los Angeles.
În 2009, Chris Brown a fost condamnat la cinci ani de libertate condiţionată, 180 de zile de muncă în folosul comunităţii şi urmarea unui curs de consiliere psihologică în vederea stăpânirii acceselor de violenţă, după ce a agresat-o pe iubita lui din acea vreme, cântăreaţa Rihanna.
În august, un judecător i-a revocat pentru scurtă vreme cântăreţului regimul de libertate condiţionată, pentru că, în urma unui accident rutier, acesta a fugit de la locul faptei. Incidentul a fost rezolvat pe cale amiabilă, dar judecătorul l-a condamnat la 1.000 de ore suplimentare de serviciu în folosul comunităţii.
