Rodica Aculova: „Am plâns de fericire că am ajuns în finala Eurovision România”

Artista din Moldova este nerăbdătoare să interpreteze piesa „My Light” pe scena finalei Eurovision România.

Rodica Aculova

Face muzică de mică. Cântă la violoncel, a terminat Şcoala muzicală din Chişinău şi Colegiul de muzică din acelaşi oraş, precum şi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice, la secţia Pop & Jazz Singing. Anul acesta, Rodica Aculova se numără printre cei 12 finalişti ai selecţiei naţionale Eurovision România, calificată cu piesa „My Light”.

„Nu ne-am aşteptat să fim pe lista finaliştilor. Când am înscris piesa, ne-am spus să încercăm, dar am şi uitat că am făcut-o. Iar când ne-au sunat de la TVR să ne anunţe că am reuşit, am plâns de fericire, a fost foarte emoţionant!”, îşi aminteşte Rodica.

Mămică a unui băieţel de 6 ani – Yanis, Rodica Aculova îşi împarte viaţa între elevii pe care îi învaţă muzică, festivalurile şi concertele în Moldova şi în străinătate (Portugalia, Spania, Italia, Grecia), studioul de înregistrări şi viaţa de familie. Soarta i l-a scos în cale pe Ivan Aculov, cu care este căsătorită şi cu care lucrează îndeaproape. El este şi autorul piesei „My Light”, după ce, anul trecut, tot el a compus şi melodia cu care Cristina Scarlat reprezenta Moldova la Eurovision, în Copenhaga. De altfel, nici Rodica nu este străină de scena Eurovision, ea participând, în calitate de backing vocal, în 2007, la ediţia concursului de la Helsinki, Finlanda, când Moldova a fost reprezentată de Natalia Barbu.

În ceea ce priveşte participarea ei la selecţia naţională din România şi contracandidaţii pe care îi va întâlni pe scena de la Craiova, Rodica Aculova se arată încrezătoare în mesajul piesei „My Light” şi se bucură de prezenţa ei în finală:

„Sunt voci foarte bune în concurs, dar nu-mi pierd speranţa şi credinţa în Dumnezeu că piesa, prin mesajul ei, va ajunge la sufletele oamenilor. Pe ceilalţi artişti nu-i privesc ca pe nişte concurenţi, ci mă bucur să îi cunosc. La Eurovision e o atmosferă pozitivă, de prietenie şi fiecare are şanse să câştige”, a mai declarat artista din Moldova.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here