S-au lansat filmul si cartea PHOENIX. HAR/JAR

Filmul documentar „Phoenix. Har/Jar” regizat de Cornel Mihalache și realizat de Televiziunea Română prin Casa de Producție TVR a avut premiera seara trecută pe TVR 1. Tot ieri a fost lansată cartea, cu același nume, apărută la Editura Integral.

Mircea Baniciu, Andrei Ujică, alături de mare parte din echipa filmului, reprezentanți ai presei și persoane din industria de film, au avut ocazia să vadă filmul, cu o seară înainte, într-o proiecție specială ce a avut loc la Cinema Union. O dată cu ei, Josef Kappl, Moni Bordeianu, Costin Petrescu, Erika Jozsa-Demian, Claudiu Rotaru și Mani Neumann au văzut filmul din țările în care se află în prezent, Phoenix. Har/Jar văzându-se astfel concomitent în șapte colțuri diferite ale lumii. Mai mult, aceștia s-au reunit via Zoom și au discutat cu publicul prezent în sală.

„Iată în sfârșit un documentar realizat de o echipă absolut profesionistă, care reușește să transmită istoria unei Legende, văzută prin prisma acelora care au creat-o și trăit-o!” a fost prima reacție a lui Josef Kappl după vizionare.

„Este un concept radical și curajos să construiești un film care leagă propoziție cu propoziție, ca și cum ar fi o singură frază ce durează 104 minute, 26 de capete vorbitoare din aceeași plasă de timp comun.” a declarat Andrei Ujică.

„Un film, în primul rând, adevărat care aduce în față interviuri ale membrilor trupei. Phoenix a fost un cumul de energie, un cumul de imagini care au rămas în picioare și cred că asta arată filmul și cartea. E un moment al adevărului despre Phoenix.”  a precizat Mircea Baniciu.

Phoenix. Har/Jar reunește membrii formației din perioada de dinaintea plecării din 1977 și punctează momentele importante din cronologia tumultuoasă a trupei, de la primele apariții din 1962 sub numele de „Sfinții”, până în prezent, povestind, în premieră, întâmplările prin care au trecut în țară, relația cu Securitatea, momentele în care au hotărât să fugă din România și cum au reușit s-o facă, dar și viața pe care au dus-o peste hotare înainte și după Revoluția din ’89. Phoenix. Har/Jar este istoria unei trupe legendare care a renăscut timp de 60 de ani indiferent de vremuri, vârste și orgolii, este povestea unei generații.

„Proiectul a intrat în portofoliul Casei de Producție TVR în luna iunie 2022 la inițiativa lui Mișu Predescu, directorul departamentului. La sfârșitul lunii aveam, împreună cu Cornel Mihalache, prima întâlnire cu Nicu Covaci. Au fost 5 luni intense – interviuri, vizionarea arhivelor lui Doru Ionescu – colegul nostru care are 8 emisiuni dedicate formației Phoenix, citirea cărților publicate de Costel Postolache la Editura Integral, vizionări arhive video, scanat fotografii arhive, transpuneri fișiere audio… Deseori ne întrebam ce mai putem spune noi în plus față de ce a spus deja Doru și ce s-a scris în cărți, în presă…
Discuțiile cu membrii formației și cu cei apropiați lor ne-au îndreptat ușor-ușor spre arhivele CNSAS pentru care, toți cei care apar în film, ne-au dat acordul de a le citi dosarele și de a folosi informațiile pentru a putea construi cât mai corect povestea cinematografică a începuturilor, a fugii, a durerilor și reușitelor, a certurilor și împăcărilor, a despărțirilor și regăsirilor a celor care au creat românilor ‚iluzia unei posibile libertăți’.
Filmul Phoenix. Har/Jar e construit cu multă măiestrie de Cornel ca un dialog, ca o poveste spusă de o singură voce. Tare mult îmi doresc ca și membrii formației și presa și spectatorii obișnuiți să treacă dincolo de vorbele lor, de gândurile lor și să vadă emoțiile – singurele a căror sinceritate și veridicitate nu poate fi negată.”
spune Claudia Nedelcu Duca – producătorul filmului.

Premiera filmului a fost dublată de lansarea cărții Phoenix. Har/Jar ce conține interviuri din perioada 1962-1989 plus inserturi grafice din Arhivele Securității, deținute de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Textele prezentate în carte conțin transcrierea integrală a interviurilor realizate în studiourile TVR și în alte locații din țară și străinătate. La sfârșitul fiecărui interviu din carte sunt inserate coduri QR care, prin scanare, deschid documente video, conținând fragmente inedite neincluse în filmul realizat de Televiziunea Română.

Cartea a fost lansată în cadrul Târgului de carte Gaudeamus Radio România, în prezența lui Mircea Baniciu, a lui Andrei Ujică, a regizorului Cornel Mihalache, a producătorului Claudia Nedelcu Duca, a lui Andrei Galiță – reprezentant CNSAS și a lui Costel Postolache, directorului Editurii Integral.

„Dacă ar fi s-o înscriem în seria titlurilor legate de Phoenix la Editura Integral, atunci această carte s-ar fi putut chema: <Însă noi…>, ea fiind prima în care sunt adunate vocile tuturor membrilor formației etalon. Asta îi dă întâi de toate o valoare documentară.” spune Andrei Ujică.

Phoenix. Har/Jar este un film documentar al Casei de Producţie TVR după un scenariu semnat de Cornel Mihalache și Claudia Nedelcu Duca, montajul filmului îi aparține Roxanei Elekes, regia lui Cornel Mihalache, iar Claudia Nedelcu Duca este producător. Din ianuarie producția va putea fi văzută și pe marele ecrane.

Mai multe informații despre film dar și materiale ce nu au intrat în editul final pot fi găsite pe paginile:
Facebook:
https://www.facebook.com/Phoenix.Har.Jar
Instagram:
https://www.instagram.com/phoenix.har.jar
TikTok:
https://www.tiktok.com/@phoenix.har.jar

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here