Scurtmetrajul „Doar o iarnă de adio“, cadoul trupei Vunk de Crăciun

„€œDoar o iarnă de adio” se numeşte filmul pe care Vunk îl lansează ca parte a mesajului pe care trupa vrea să-l trimită fanilor lor de Sărbători.

Vunk Filmare Craciun-71

Trupa şi-a invitat fanii să le spună care sunt oamenii, lucrurile, stările care le vor lipsi de aceste Sărbători şi a realizat un colaj, într-un film foarte emoţionant.

În film, un scurtmetraj de 4 minute, apare un brad care este împodobit doar pe jumătate, cealaltă jumătate fiind completată de globurile pe care chiar fanii îşi scriu singuri mesajele de dor la invitaţia membrilor trupei.

„Filmarea asta este una dintre cele mai de suflet pentru mine şi pentru băieţii din trupă. Şi asta pentru că mulţi dintre fanii noştri s-au deschis în faţa noastră, şi-au pus sufletul „pe tavă” şi au împărtăşit cu noi dorul lor. Am primit aproape 150 de mailuri şi le-am citit pe toate. Pe unele chiar de două ori, pentru că sunt extrem de emoţionante şi am putut să înţeleg, încă o data, cât de important este să ne bucurăm mereu de cei pe care-i iubim, nu doar de sărbători, să ne creăm şi vise împreună cu ei, nu doar amintiri. Le mulţumesc tuturor celor care au încredere în noi şi şi-au deschis sufletele în faţa noastră pentru acest film”, a spus Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.

Aproape 150 de mesaje au fost trimise de fani în mai puţin de 24 de ore pentru acest film emoţionant. De la dorul faţă de un tată şi un soţ plecat în Afganistan, pînă la dorul de părinţii care nu mai sunt în viaţă sau dorul de iubiri pierdute, fiecare mesaj este o poveste emoţionantă despre ce ne lipseşte de Sărbători – cel mai adesea, căldură şi iubirea celor dragi. Filmul începe cu mesajul „Fiecare dintre noi este lipsa cuiva” şi se încheie cu „Golul din suflet poate fi luminat de cine nu te-aştepţi. Iubeşte lumea. Crăciun fericit!”

Scurtmetrajul are drept coloană sonoră o versiune adaptată a hitului VUNK, „Doar o noapte de adio”, lansat în 2002 pe albumul „În haine noi”.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here