Se împlinesc 35 de ani de când Toto Cutugno a câştigat pentru prima oară Festivalul de la Sanremo

Toto Cutugno a participat la festivalul de la Sanremo de 14 ori, în perioada 1970 – 2008! Artistul a prezentat 28 de melodii la Sanremo, în această perioadă câştigând de 6 ori locul al doilea: în 1984 cu cântecul “Serenata”, în 1987 cu “Figli”, în 1988 cu “Emozioni”, în 1989 cu piesă “Le mamme”, în 1990 cu Ray Charles cu cântecul “Gli amori” (“Loves”, intitulată “Good Love Gone Bad” în versiunea lui Charles) şi în 2005, cu Annalisa Minetti, cu melodia “Come noi nessuno al mondo”.

Toto CUTUGNO

Anul 1980 a fost anul în care artistul a ocupat locul 1 la Festivalul de la Sanremo cu melodia “Solo noi” şi la Festivalul “Yamaha Song International” din Tokyo, cu melodia “Francesca non sa”. Tot în 1980 a scris toate melodiile de pe LP-ul de mare succes “Un po’ artista, un po’ no” pentru Adriano Celentano. A urmat, în 1981, al doilea LP, “La mia musica”, şi scrie pentru Adriano Celentano melodia “Innamorata, incavolata a vita”. Toto Cutugno a compus în întreaga sa carieră peste 400 de melodii, pentru zeci de artişti printre care Joe Dassin, Dalida, Mireille Mathieu, formaţia Ricchi E Poveri, etc…

Toto Cutugno a câştigat Festivalul de la Sanremo şi în anul 1983, cu melodia care avea să devină cel mai mare hit internaţional al său – “L’italiano”! Această piesă a fost preluată şi tradusă de-a lungul timpului de foarte mulţi interpreţi, în diverse limbi. Albumul “L’italiano” i-a făcut cunoscut pe Toto în întreaga lume deoarece s-a vândut în milioane de exemplare, fiind cel mai bine vândut disc italian din lume!

Anul 1987 a însemnat participarea sa la Sanremo, în calitate de cantautor cu melodia “Figli”, ocupând locul 2; în calitate de compozitor cu melodia “Io amo” interpretată de Fausto Leali; cu “Canzone D’amore” interpretată de Ricchi e Poveri; cu “Il sognatore” interpretată de Peppino di Capri şi cu “Io…per le strade di quartiere” interpretată de Franco Califano. În primăvara acestui an a scos albumul “Mediterraneo”, care a fost premiat cu discul de aur şi de platină. În 1988 a participat la Festivalul de la Sanremo cu melodia “Emozioni”, interpretată de el, ocupând locul 2 şi că autor cu melodia “Per noi” interpretată de Fiordaliso. În 1990 a câştigat marele premiu la Eurovision (Zagreb, Iugoslavia) cu melodia “Insieme: 1992”, fiind singurul cântăreţ italian care a câştigat vreodată acest concurs. Anul următor – în 1991, ca o consecinţă a victoriei sale, Toto Cutugno a prezentat ediţia de la Roma a Eurovisionului, alături de câştigătoarea anului 1964 – Gigliola Cinquetti.

De-a lungul carierei, Toto Cutugno a înregistrat 18 albume şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume. Hiturile care l-au făcut celebru în întreaga lume vor putea fi ascultate şi la Bucureşti, săptămâna viitoare: l-italiano vero concertează la Sala Palatului alături de o orchestră simfonică! Timp de două ore, fanii celebrului artist se vor putea bucura de hiturile care l-au consacrat: “L-Italiano”, “Serenata”, “Insieme: 1992”, “Figli”…

Biletele pentru acest concert se găsesc în reţeaua BILETOO, la Magazinul Biletoo.ro din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de lângă Mcdonald-s), Librăriile Librarium şi Eminescu, magazinele Flanco, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor şi magazinul BiletFan – Staţia de metrou Unirii 1.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here