Ştefan Bănică va susţine cele trei concerte de Crăciun de la Sala Palatului pe 16 şi 17 decembrie

După mai multe runde de discuţii, în care s-au căutat soluţii, programul concertelor de Crăciun susţinute de Ştefan Bănică la Sala Palatului din Bucureşti va fi adaptat şi va suferi câteva modificări, ca urmare a situaţiei neprevăzute din perioada 14-16 decembrie şi din respect pentru cei peste 12.000 de oameni care au cumpărat bilete la aceste concerte.

Afis Craciun Stefan Banica

Sunt spectatori care au achiziţionat bilete chiar cu luni de zile înainte, mulţi vin din ţară sau chiar din străinătate, cu rezervări de bilete pentru transport şi cazare.

Spectacolul anunţat pentru 15 decembrie se suspendă şi va fi reprogramat pentru data de 16 decembrie, ora 17.00, pentru că trupul neînsufleţit al Majestătii Sale Regele Mihai va fi depus la Palatul Regal, în vecinătatea Sălii Palatului şi respectăm acest moment. Concertele de Crăciun Ştefan Bănică de pe 16 decembrie se vor desfăşura după finalizarea programului funeraliilor din Bucureşti.

În acelaşi timp, trebuie să precizăm faptul că purtăm şi responsabilitatea tuturor celor care şi-au achiziţionat bilete la concertele de Crăciun şi care îşi doresc, aşa cum şi noi ne dorim, ca aceste spectacole să aibă loc. În această situaţie, cu totul excepţională, Ştefan Bănică speră ca toţi cei care aveau bilete la concertul programat iniţial pe 15 decembrie să-şi poată amâna sau prelungi călătoriile/activităţile până a doua şi să fie prezenţi la Sala Palatului pe 16 decembrie, la ora 17, pentru a sărbători împreună Crăciunul.
Ştefan Bănică mulţumeşte încă o dată publicului sau pentru înţelegere, suport şi loialitate.

Cele 3 concerte de Crăciun Ştefan Bănică, de la Sala Palatului, se vor desfăşura astfel:

– Concertul anunţat pentru data de 15 decembrie va fi reprogramat pe 16 decembrie, ora 17:00
– Concertul anunţat pentru 16 decembrie va începe la ora 20:30
– Concertul de pe 17 decembrie rămâne aşa cum a fost stabilit iniţial, la ora 19:30

Cele două concerte de Crăciun de pe 16 decembrie vor fi dedicate memoriei Majestătii Sale, Regele Mihai.

Biletele achiziţionate pentru data de 15 decembrie îşi păstrează valabilitatea pentru concertul reprogramat pe 16 decembrie, ora 17:00. Pentru mai multe informaţii/detalii, puteţi suna la următoarele numere de telefon.: 0722408143, 0745171770, 0761478756

Ştefan Bănică este singurul artist român care se impune de 16 ani încoace cu una dintre cele mai mari şi complexe producţii muzicale din România, devenită tradiţie-Concertele Extraordinare de Crăciun.

Concertul de Crăciun are în spate o echipă de peste 150 de oameni, o muncă susţinută ce începe cu cel puţin şase luni înaintea evenimentelor din decembrie. O producţie grandioasă care a devenit un adevărat reper în showbiz-ul românesc şi care a deschis drumuri şi pentru alţi artişti români.

Performanţa lui Ştefan Bănică este cu atât mai mare cu cât, după cincisprezece ani neîntrerupţi de concerte de Crăciun, susţine în continuare cel mai mare număr de concerte la Sala Palatului, în fiecare an, şi vinde cele mai multe bilete la show-urile sale de Crăciun, spectacolele desfăşurându-se, an de an, cu casa închisă.

 

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here