Tavi Iepan, despre formula Rezident Ex, după plecarea lui Kempes: „Este cea mai bună de până acum“

Lucian Boariu a avut luni, la matinalul Rock FM, invitați doi membri ai trupei Rezident Ex, Tavi Iepan și Sebastian Simonis, noul solist vocal al grupului. Cei doi le-au oferit ascultătorilor Rock FM o piesă de pe viitorul album, care va fi lansat în toamnă.

Rock FM

Iepan a povestit că, pentru alegerea noului vocal după plecarea lui Kempes, trupa a organizat un casting național, la care au participat peste 100 de doritori, fiind .

Simonis a urcat pe scenă prima dată la vârsta de 15 ani în Sibiu, la Teatrul de vară, în cadrul unei trupe de punk intitulată Conopida. În 2003 a fost printre membrii fondatori ai grupului Blind Spirits, cu care a activat aproape un deceniu. „Am simțit că mă identific cu muzica lor” a declarat solistul vocal la Rock FM.

Simonis nu este singurul muzician nou din trupă, Rezident Ex având și un nou baterist, Mark Cross (ex Helloween, Kingdom Come, Nightwish). „Dacă lucrurile funcționează normal, în toamna acestui an vom ieși cu acest album. Vor fi 10-11 piese. Este produs de Thomas Schroeder, un producător foarte bun, un tip care a cântat ani de zile și știe despre ce este vorba, fiind chitarist. Ne ajută tot timpul cu orice nuanță, știe despre ce se discută acolo” a declarat Tavi Iepan.

Primul concert al trupei în București va avea loc pe 25 martie, la Silver Church. „Este o întâlnire pe care noi o așteptăm de mult, într-o componență de excepție. Este cea mai bună formulă Rezident Ex de până acum” a spus Iepan.

Trupa va mai concerta și la Constanța (20 martie) și la Buzău (26 martie). Rezident Ex le-a oferit ascultătorilor Rock FM și una dintre piesele viitorului album, intitulată ‘Lasă-mă să zbor’, compusă de Tavi Iepan.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here