Toamna vine cu un suflu puternic de noutăţi şi schimbări, iar Trupa B52 nu face excepţie. Aceştia vor debuta cu un nou single, nume şi într-o nouă componenţă la finalul acestei săptămâni.
Diva şi rebelul din B52, Andra şi Vlad continuă aventura muzicală sub un nou nume de scenă: Instinct! Artiştii sunt absolut îndrăgostiţi de scenă şi de procesul creaţiei, iar pasiunea lor a fost de fiecare dată apreciată de public!
Vlad, pasionat de arte, specializat în muzică şi actorie face echipa perfectă cu Andra, o apariţie delicată dar cu o voce impresionantă. Împreună merg mai departe şi lansează o piesă care îi va readuce în topul preferinţelor fanilor.
Trupa B52 a făcut istorie cu fiecare prestaţie la X Factor, iar noua trupă Instinct este încrezătoare că va reuşi să stârnească mai departe acelaşi val de admiraţie.

