duminică, iulie 21, 2024
AcasăȘTIRITrupa Suicidal Tendencies vine pentru pentru prima oară în România

Trupa Suicidal Tendencies vine pentru pentru prima oară în România

Suicidal Tendencies, trupa legendară de metal/punk/crossover, va concerta pentru prima dată în România pe scena principală a celei de-a doua ediții a rEVOLUTION Festival, pe 3 iunie.

Suicidal Tendencies revolution festival

Mike Muir și colegii săi vor genera o adevărată nebunie pe scena de la Muzeul Satului Bănățean. Pentru această ocazie specială au pregătit o surpriză tuturor fanilor din România: celebrul toboșar Dave Lombardo (Slayer) li se va alătura pe scenă!

Luând în considerare numele trupei, știm că celor de la Suicidal Tendencies nu le-a fost niciodată teamă de puțină controversă. Sunt o trupă americană, fondată în anul 1981, în California, de către vocalistul Mike Muir, singurul membru încă activ, din componența originală a formației.

Au devenit celebri în 1983, prin intermediul albumului de debut și mai ales datorită single-ului ”Institutionalized”, piesă al cărei videoclip punk a fost printre primele difuzate pe MTV. De asemenea, de-a lungul anilor, Suicidal Tendencies a avut o mare influență asupra viitoarelor trupe de speed/trash metal. După o perioadă de pauză, trupa s-a reîntors cu un nou album.

Anul acesta, rEVOLUTION Festival va avea loc în 3 și 4 iunie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Deja au fost anunțați peste 30 de artiști care vor concerta pe cele cinci scene, începând cu embleme ale indie rock-ului britanic Skunk Anansie și DJ-ul britanic John Digweed și continuând cu Roni Size și DJ Krust, Guardians of Time, Planet of Zeus, Reboot, Negură Bunget, Avenger, Blazaj, Bombarder, CTC, Premiesku, Gescu, Herodot, Litor, Chay Nelle, Dishumanity, DJ Shone Alcapone & Tommy T, Exotic Times, Few Reasons Why, Gigatron Selecta, Gothic, Haos, Herbal Queen, Infest, Keyz, Mak Floss, Mr. Heart, Umbre Zidite, Wacko (Madred) & DJ Sanchezz și mulți alții care urmează să fie anunțați.

Biletele sunt disponibile pe Myticket.ro și Eventim.ro. Promoția Early Bird s-au epuizat, mai sunt disponibile, însă, un număr limitat de bilete la prețul special de 74,99 lei/18 euro/2.199 RSD.

Iulian Ioncea
Iulian Ionceahttps://www.traiestemuzica.ro
Cu o experiență de aproape 10 ani în presă, Iulian Ioncea a debutat la ziarul Adevărul de Seară în anul 2009. După câteva luni, a făcut pasul către ziarul Adevărul, iar în anul 2012 s-a mutat la site-ul eva.ro. În 2013 a pus bazele site-ului trăieștemuzica.ro, iar peste doi ani ocupa și funcția de PR la Consiliul Concurenței. Din 2017 se ocupă și de comunicare online la Cat Music. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.