miercuri, aprilie 15, 2026
AcasăȘTIRITrupa The Rolling Stones îşi va relua turneul mondial în luna mai

Trupa The Rolling Stones îşi va relua turneul mondial în luna mai

Grupul britanic The Rolling Stones, care şi-a amânat o serie de concerte după sinuciderea partenerei de viaţă a solistului Mick Jagger, L’Wren Scott, îşi va relua turneul mondial în luna mai.

Trupa Rolling Stones

Cu această ocazie, rockerii de la The Rolling Stones au anunţat câteva concerte noi în Europa şi au precizat că îşi vor relua turneul mondial pe 26 mai, cu un show la Telenor Arena din Oslo (Norvegia), informează dailymail.co.uk.

Creatoarea de modă L’Wren Scott, partenera de viaţă a cântăreţului Mick Jagger, s-a sinucis la vârsta de 49 de ani, în urmă cu două săptămâni, în apartamentul ei din New York. În urma acestei tragedii, Mick Jagger şi colegii săi de trupă, Keith Richards, Charlie Watts şi Ronnie Wood, şi-au anulat turneul din Australia.

Rockerul britanic, în vârstă de 70 de ani, a fost însoţit de rude şi prieteni apropiaţi la funeraliile fostei sale iubite, organizate la Los Angeles săptămâna trecută.

Secţiunea europeană a turneului mondial „14 On Fire” al trupei britanice, care se va încheia pe 3 iulie, va include concerte în Portugalia, Elveţia, Israel, Olanda, Germania, Franţa, Austria, Italia, Spania, Belgia, Suedia şi Danemarca.

Liviu Andrei
Liviu Andreihttps://www.traiestemuzica.ro
Lucrează în vânzări de mai bine de 10 ani și este pasionat de IT. El a încercat să îmbine utilul cu plăcutul și în anul 2013 a inființat, alături de Iulian Ioncea, site-ul trăieștemuzica.ro. Printre proiectele lui se mai regăsește și site-ul newspack.ro. E-mail: [email protected]

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.