Tudor Gheorghe va susţine spectacolul „Anotimpurile mele“ pe 9 octombrie, la Sala Palatului

Tudor Gheorghe, alături de Orchestra Naţională Radio şi Corul Naţional de Cameră Madrigal, va susţine spectacolul “Anotimpurile mele” pe 9 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Tudor Gheorghe

“De fiecare dată când îl ascult – şi asta se întâmplă des -, Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească – populară şi cultă – poate mişca munţii. (…) Problema mea, inhalând prin toţi porii melodia fiinţei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admiraţie şi mândrie că poate exista acest fenomen pe care, vorba lui Grigore Vieru, îmi e mai uşor să-l pup”, spunea Marin Sorescu, despre “fenomenul” Tudor Gheorghe.

La rândul său, Tudor Gheorghe a declarat despre spectacolul “Anotimpurile mele”: “Prin varietatea tematică, prin perfecţiunea stilistică, prin frumuseţea exprimării atâtor sentimente umane, poezia românească n-are nevoie de artificii spre a fi pusă în valoare în toată splendoarea ei. Dar, într-o vreme când e citită din ce în ce mai puţin, m-am gândit că n-ar strica s-o îmbrac într-o haină de gală şi s-o ofer spre admiraţie cât mai multor degustători de frumos. Aşa au apărut pe rând cele patru anotimpuri ale poeziei româneşti, cântate în acompaniamentul unei orchestre simfonice şi a unui cor academic. Fiecare ‘anotimp’ având, cum e şi normal, ritmul şi culoarea lui. În fiecare spectacol, fie Primăvara, fie Toamna, Vara sau Iarna, sunt presărate bijuterii poetice sau muzicale. Când m-am hotărât să fac acest spectacol – “Anotimpurile mele” – nu m-am gândit decât ce poeme voi nedreptăţi, lipsindu-le de întâlnirea cu publicul care le-a îndrăgit deja în reprezentaţiile cu fiecare anotimp. Voi primi mustrări din partea multor prieteni care vor fi mâhniţi că n-am cântat cutare sau cutare poezie. Vor avea dreptate, dar ce pot face? Credeţi-mă că-mi va fi greu să aleg. Fiţi siguri că voi încerca să vă mulţumesc pe toţi. Dar…vorba lui Caragiale: ‘Ce păcat, că nu se poate cu de toate!'”.

Biletele pentru spectacolul din 9 octombrie au fost puse deja în vânzare prin reţeaua Eventim.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here