Pe 18 şi 19 februarie are loc cea de-a XIV-a ediţie a evenimentului Serbările Zăpezii, care îi aduce pe scena din cadrul Complexului Turistic Borşa pe unii dintre cei mai de succes artişti din România, precum Adrian Sînă & Akcent, Lora, Nicoleta Nucă, Uddi şi Vanotek.
În weekend-ul 18-19 februarie vor avea loc de la concursuri de schi, la expoziţie canină şi foc de artificii, până la concerte şi show de lasere, plus multe alte surprize.
Astfel, timp de două zile, Borşa oferă activităţi pentru întreaga zi, începând de la ora 11.00, până la ora 23.00, după cum urmează:
Sâmbătă, 18 februarie
11:00 – Concurs de schi
13:00 – Concursuri interactive la baza partiei
15:00 – Premierea pe scenă a câstigătorilor la concursul de schi
16:00 – Vanotek
18:00 – Coborarea cu torţele + probe sunet
19:00 – Vanotek
21:00 – Uddi
22:00 – Nicoleta Nucă
23:00 – Show de lasere
Duminică, 19 februarie
12:00 – Expoziţie canină
14:00 – Regal folcloric
18:00 – Coborârea cu torţele + probe sunet
18:30 – Regal folcloric
21:00 – Adrian Sînă & Akcent
22:00 – Lora
23:00 – Foc de artificii

