sâmbătă, iunie 14, 2025
AcasăȘTIRIUltimul concert Black Sabbath cu Ozzy Osbourne, din iulie 2025, va fi...

Ultimul concert Black Sabbath cu Ozzy Osbourne, din iulie 2025, va fi transmis online

Ultimul concert susținut de Ozzy Osbourne alături de trupa sa, Black Sabbath, programat pentru data de 5 iulie la Birmingham, și ale cărui bilete s-au vândut integral în doar 16 minute, va fi transmis și online.

Evenimentul va avea loc la Villa Park, stadionul echipei de fotbal Aston Villa, și va include apariții ale unor nume importante din lumea muzicii rock, precum Metallica, Guns N’ Roses, Tool și Slayer.

Ozzy Osbourne, care a dezvăluit în 2020 diagnosticul său cu maladia Parkinson, se va reuni pe scenă cu colegii săi Tony Iommi, Geezer Butler și Bill Ward pentru un concert intitulat „Back To The Beginning”, în orașul unde trupa Black Sabbath a fost fondată în 1968.

Acesta va fi primul concert al trupei după o pauză de două decenii și, în același timp, reprezintă ultima reprezentație live a lui Ozzy Osbourne.

Pentru cei care nu au reușit să cumpere bilete, va exista opțiunea de a urmări concertul prin streaming, transmis cu un decalaj de două ore.

Începând de vineri, de la ora 14:00 GMT, biletele pentru transmisia online vor fi disponibile pe site-ul oficial al evenimentului „Back To The Beginning”, la prețul de 24,99 lire sterline (aproximativ 30 de euro).

„Am fost copleșiți de cererea fanilor din întreaga lume care nu au reușit să obțină bilete. Aceștia ne-au cerut insistent pe rețelele sociale să difuzăm concertul online. Fiind un evenimet istoric, nu am putut să-i dezamăgim”, a declarat Sharon Osbourne, soția artistului, conform comunicatului trupei.

Toate veniturile obținute din acest concert vor fi donate unor organizații caritabile, printre care Cure Parkinson’s și Spitalul pentru Copii din Birmingham.

Black Sabbath, o legendă a muzicii rock, a vândut peste 75 de milioane de albume în întreaga lume și este recunoscută ca un pionier al genului heavy metal.

Pentru Ozzy Osbourne, acest concert marchează finalul carierei sale.

LASĂ UN COMENTARIU

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.